/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și copii întorși acasă. Rusia vrea să saboteze summitul de pace

Dezvăluiri: Cine ar fi cea de-a treia persoană, pe lângă Plahotniuc și Iaralov, care ar deține identitate dublă

missing
05 februarie 2020, ora 21:30

Cea de-a treia persoană publică, care ar fi beneficiat de identitate dublă, pe lângă Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov ar fi omul de afaceri Vaja Jhashi. Dezvăluirea a fost făcută cu puțin timp în urmă în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la „Jurnal TV” de către moderatorul emisiunii Alex Cozer, care face referire la surse demne de încredere.

Vaja Jhashi ar avea numele de Reznic sau Reznik. L-am contactat telefonic pe fostul președinte al Comisiei parlamentare securitate națională, Chiril Moțpan, pentru a afla dacă aceasta este informația pe care ar deține-o și el, însă acesta a preferat să nu ofere detalii.

„Nu spun nici da, nici ba”, a spus Chiril Moțpan.

Vaja Jhashi a fost membru al Consiliului de Administrare al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri a lui Vlad Plahotniuc, conducătorul de facto al Guvernului Republicii Moldova. De asemenea, omul de afaceri a fost prim-vicepreședinte al Consiliului de Administrație al “Victoriabank” când președinte al Consiliului era Vlad Plahotniuc, dar și acționar la “OTIV Prime Holding”, companie care îi aparține tot lui Plahotniuc.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram