/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

Blocaj la Consiliul Superior al Magistraturii după modificarea legii. Instituția are un alt președinte interimar

missing
06 februarie 2020, ora 12:10

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a intrat în blocaj după ce Parlamentul a modificat,  pe 20 decembrie 2019, Legea cu privire la CSM și a decis ca în componența instituției să fie 15 membri, față de 12 câți erau potrivit vechilor prevederi legislative.

Astfel, CSM nu se poate întruni în ședințe din lipsă de cvorum. În prezent, din componența CSM  fac parte doar 9 membri din 15. Din rândul judecătorilor vin la ședințe Luiza Gafton, Nina Cernat, Anatolie Galben, Dorel Musteață, Petru Moraru și Victor Micu, din rândul profesorilor de drept titular este doar Mariana Timotin și din rândul membrilor de drept: procurorul general Alexandr Stoianoglo și ministrul Justiției Fadei Nagacevschi.

Noile modificări operate în Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii au condus la imposibilitatea convocării plenului Consiliului Superior al Magistraturii pe o perioadă nedeterminată”, anunță CSM.

Pentru a debloca situația, CSM a adresat Parlamentului un demers cu privire la desemnarea urgentă a membrilor din rândul profesorilor de drept titular, pentru suplinirea funcțiilor vacante din CSM.

Totodată, noile prevederi legale stipulează că, până la alegerea unui nou preşedinte al CSM, interimatul funcţiei trebuie să fie asigurat de către decanul de vârstă din rândul membrilor judecători.
Astfel, Dorel Musteață nu mai este președinte interimar al CSM. Atribuțiile i-au revenit Luizei Gafton.

Amintim că deputații au modificat Legea cu privire la CSM și au votat ca în componența instituției să fie 15 membri: șapte din rândul judecătorilor (aleşi prin vot secret de către Adunarea Generală a Judecătorilor: patru din cadrul judecătoriilor, doi din cadrul curţilor de apel şi unul din cadrul Curţii Supreme de Justiţie), cinci din rândul profesorilor de drept titulari (numiţi de Parlament, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, în baza propunerilor Comisiei juridice, șapte membri din rândul judecătorilor), plus procurorul general și ministrul Justiției.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram