Nănășia, ca și veșnicia, s-a născut la sat, o spune un cuplu de nași și de fini din Frunzești, raionul Florești, care, de fapt, au rămas unicii locuitori ai satului. În plină iarnă, doar din gospodăriile lor mai vezi ieșind fum din hogeaguri și auzi lătratul câinilor. Satul are drumul central asfaltat, telefonie fixă și internet.
Nordnews.md scrie că aceștia au ridicat case, au adunat avere, au crescut copii, dar aceștea au plecat cu toții, de altfel, ca și ceilalți consăteni. Au fost seduși, se vede, de luminile marelor orașe, în special, Chișinău, Bălți și Floreștii. Acum, nașul și finul, care locuiesc la doar 100 de metri unul de altul, și la nouă kilometric de primărie, sunt și rude, și prieteni, și vecini, mai în glumă mai în serios, ultimii stăpâni ai întregului sat.
„Suntem doar doi, mai mult nu este nimeni. Ce reacție poate fi, că suntem adevărați mafioți, adică suntem stăpânii satului, ca mafioți”, spune Nicolai Primocenco, locuitor al satului Frunzești
Nașul, Nicolai Primocenco, trecut de 60 de ani, își amintește cu nostalgie de vremurile bune când satul număra aproape 100 de oameni. „Pe acest loc era casa mătușii Valea”, spune bărbatul. Din locuința bătrânei a rămas întreg doar un perete. O imagine pe care o puteți vede mai în toate localitățile rurale din republică.
„Au trăit ei, cât au trăit, până când nu s-a dărâmat casa și pe urmă au plecat în alt sat.Acolo era un sărai, o magazie, dar, timpul le-a șters pe toate”, povestește nașul.
Cea mai frumoasă casă din Frunzești este cea a nașului, în care el a trăit aproape un an. După ce a construit-o împreună cu soția după bunul lor plac: cu uși și ferestre frumoase, tapete scumpe, mobilă bună au trecut cu traiul la părinți. Niciunul din cei patru copii ai lor, nu a vrut să rămână stăpân în această gospodărie.
„Am amenajat o cameră pentru fete și una pentru băieți. Podeaua s-a mai așezat, dar dacă faci reparație, casa este bună de locuit”, mărturisește Nicolai.
Bărbatul privește cu multă durere la casa sa. Îi este frică că ea va avea aceiași soartă deplorabilă ca și celelalte case părăsite din sat.
„Nu cred să o cumpere cineva. Nu cred, este un sat care moare”, a precizat nașul
El a construit și un beci încăpător, în speranța că va păstra acolo provizii pentru toți membrii familiei. Din păcate însă, copii lor s-au împrăștiat prin lume.
„Aici, pentru fiecare treaptă am cheltuit o roabă de prundiș, o roabă de nisip și un sac de ciment”, spune cu mândrie bărbatul.
Finii, Ilie și Larisa Popa, au rămas și ei credincioși satului, care, iată, nu are nici măcar o mică biserică.
„Oamenii pleacă, pentru că aici nu este nici gradiniță, nici școală, nici magazin. Nimic nu este. Nu ne asigură cu transport. Noi mergem pe jos sau cu transportul nostru. Mai înainte, aproape în fiecare casă locuiau oameni, dar în ultimii ani, care au murit, care au plecat, care au vândut casa și lumea s-a împrăștiat”, se plânge Larisa Popa, fina lui Nicolai Promocenco.
Finii au și ei o gospodărie mare plină de animale, orătănii și toate cele necesare pentru a trăi binr într-un loc parcă rupt de civilizație.
„La moment, lucrez ca asistent social, pentru că avem niște bătrâne în satul vecin, și eu plec într-acolo, pentru că trebuie, pentru că nu avem bani. Venitul de bază al familiei noastre e din agricultură”, a precizat femeia.
Tot ce le-a rămas ca amintire despre frumoasele vremuri este albumul de fotografii, pe care soții Popa îl răsfoiesc, când îi apucă dorul.
„Aceștia sunt toți cumetrii mei, care ne-au botezat fata cea mai mare. Aici eram toți tinerii, cei care au locuit în acest sat. Cumetrul acesta a murit, aceștia s-au mutat cu traiul, cumetra aceasta s-a dus la Alexandreni, cumetrul acesta tot locuiește în alt sat. Aici, nașul ne-a pozat, ții minte? Stăteam la masă. Nana Vasilisa și tata, ei au murit deja”, povestește locuitoare satului Frunzești.
Femeia ne-a arătat și casa mare cu mobilă de fabricație sovietică și pereți îmbrăcați în covoare moldovenești.
„Acesta e un pat vechi, o canapea veche, totul a rămas așa bătrânește și nici nu vreau să schimb ceva, deoarece noi ne-am obișnuit să fie totul simplu. Covoarele moldovenești tot așa au rămas, dar pe podea punem covoare persane”.
Un radio vechi de decenii, defectat acum, păstrează amintirea altor vremi.
„Acest radiou vechi ne-a rămas de la bunica, îmi pare rău să-l arunc, pentru că e o amintire, bunicii cândva îl ascultau și se bucurau”, spune Larisa.
Ilie Popa a copilărit și crescut aici, la Frunzești. El își amintește cu nostalgie de perioada de glorie a satului, când cea mai mică familie avea doar doi copii.
„Era un sat mare, cea mai mică familie avea doi copii, dar așa erau câte șase, sapte persoane”, mărturisește finul
Cimitirul din Frunzești numără 26 de morminte. Unele sunt îngrijite, altele se află în paragină. Cei patru locuitori, nașii și finii, nu uită să vină pe la morminte, ca să-i pomenească pe răposați.
„Aici este îngropată fiica mea, Ana. …”, spune plângând și arătând spre cruce nașul.
„Uneori, îmi este frică, or, va veni și rândul nostru. Dacă mai înainte cineva murea, oamenii se adunau, erau gropari, săpau groapa. Acum, noi stăm și ne gândim, dar nouă, cine ne va săpa groapa?”
Reprezentanții primăriei comunei Prajila, din care face parte satul Frunzești, spun că nu mai pot face nimic, pentru a reanima localitatea.
„Când se mai încălzește, se curăță drumurile, acolo este o singură stradă. Dacă apare vreo cerință de la cetățeni, intervenim, dar alte cheltuieli pentru sat, la ziua de azi, nu se prevăd”, a precizat Boris Căpătici, inginer cadastral la primăria Prajila
Printre satele din raionul Florești, care numără mai puțin de o sută de locuitori sunt Frumușica Nouă, Țâra, Mărinești, Stârceni, Rădulenii Noi, Antonovca și Făgădău.
