Un moldovean care era căutat de cinci de autorități a fost reținut în timp ce încerca să intre ilegal în țară, ocolind punctele de trecere a frontierei. Tânărul de 29 de ani nu avea niciun document de identitate, justificându-se în fața polițiștilor de frontieră că ar fi fost eliberat recent dintr-un penitenciar din Ucraina.
Bărbatul a fost prins la frontieră la sfârșitul săptămânii trecute. Acesta a fost observat cu ajutorul sistemului fix de supraveghere cu termovizor în timp ce înainta grăbit dinspre Ucraina spre Republica Moldova.
Imediat, a intervenit grupa operativă care l-a reținut pe bărbat. Pentru a i se confirma identitatea, individul a fost escortat la sediul sectorului Poliției de Frontieră Briceni, unde s-a aflat că este locuitor al satului Bezeda, raionul Briceni.
La audieri, moldoveanul a povestit că timp de un an s-a aflat în detenție, fiind condamnat de autoritățile din Ucraina pentru răspândirea unui apel fals. Cercetările polițiștilor de frontieră au scos la iveală că pe numele lui există un dosar penal, pentru care era căutat de oamenii legii. Nu se cunoaște însă despre ce anume este vorba.
Pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, bărbatul riscă amendă de peste 37 de mii de lei, până la 200 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau închisoare de până la doi ani.




































