Un tânăr din Bălți a fost reținut pentru 72, după ce a încercat „să vândă” un permis de conducere. De fapt, bărbatul spunea că-i poate influența pe angajații Secției de Înmatriculare a Transportului şi Calificare a Conducătorilor Auto Bălți şi că-i poate convinge să-l favorizeze pe un candidat la examene. Pentru serviciile sale, acesta ar fi pretins şi primit 500 de euro, informează serviciul de presă al Centrului Național Anticorupție (CNA).
„Transmiterea banilor a avut loc sub controlul CNA, iar bănuitul a fost reţinut pentru 72 de ore şi plasat în izolator. Potrivit legislaţiei, el riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă penală. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei deciziii definitive şi irevocabile de judecată”, menționează reprezentanții CNA.
Procuratura Anticorupţie, oficiul Nord, conduce urmărire a penală.




































