Autoritățile de la Chișinău își propun să consolideze capacitățile de control a infecției cu coronavirus și în stânga Nistrului. La ședința Punctului Focal Național din această dimineață s-a decis organizarea unei întrevederi cu reprezentanții regiunii transnistrene, în acest sens.
Potrivit responsabililor de la Ministerul Sănătății de la Chișinău, urmează a fi instruit suplimentar personalul medical, reactualizate informațiile și recomandările cu privire la măsurile de prevenire a importului și răspândirii cazurilor de infecție prin coronavirus.
În ultimele 24 de ore, în țara noastră nu a fost înregistrat niciun caz de infectare cu coronavirus.
ANSP anunță, în schimb, despre două cazuri noi suspecte. Este vorba despre doi adulți care au revenit recent din zonele de risc din Italia. Pe parcursul acestei zile, acestora le vor fi colectate analize.
Conform datelor Poliției de Frontieră, în ultimele 24 de ore, în Moldova au intrat 18732 de persoane.
La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, s-au adresat 44 de persoane. 26 au fost internate cu gripă, infecții respiratorii superioare, infecții respiratorii acute severe și toxiinfecții alimentare.




































