Ministerul de Externe de la Chișinău suspendă de astăzi activitatea Consulatelor din Milano și Padova. Asta în condițiile în care numărul de infectări cu coronavirus este în creștere, iar autoritățile italiene au decis la rândul lor, să închidă până pe 15 martie toate școlile și universitățile din țară.
Perioada în care activitatea celor două consulate va fi sistată ar putea fi prelungită în funcție de recomandările autorităților din Italia.
„Limitarea activității și a fluxului de persoane se impune ca o măsură de precauție absolut necesară, în contextul în care secțiile consulare sunt vizitate zilnic, masiv, de către cetățeni din toate regiunile Italiei, mai mult sau mai puțin afectate de situația epidemiologică”, se menționează într-un comunicat de presă al Ministerului de Externe.
Consulatele vor activa însă în regim extraordinar şi vor reacționa doar la cazurile de maximă urgență sau cele cu caracter excepțional, cu programare în prealabilă la telefon, pentru situațiile:
- întocmirea titlului de călătorie pentru plecare urgentă în Republica Moldova (justificată)
- accidente, decese, calamități naturale
- furturi/pierderi de documente, demonstrată prin declarații la organele de poliție.
În asemenea cazuri cetățenii moldoveni pot apela în prealabil la numerele de urgență:
- Consulatul General din Milano +39 3206108989
- Consulatul din Padova +39 3805905331




































