Microbuzele de pe patru din cele cinci rute suspendate la începutul acestei săptămâni și-ar putea relua de luni parțial activitatea. Cele pe de pe linia 129 nu vor circula, deocamdată.
Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Asociației Patronale a Transportatorilor Auto, Oleg Alexa.
Pântea a subliniat că operatorii de transport municipali saluta inițiativa consilierilor CMC anunțată de Corneliu Pîntea de a organiza consultări publice pentru a găsi o soluție agreată de societate privind transportul pasagerilor cu microbuze în mun. Chișinău.
„Vom participa activ la aceste consultări publice. Reacționăm pozitiv la apelul domnului Pîntea Corneliu de a restabili funcționalitatea rutelor municipale, care și-au întrerupt activitatea la data de 02 martie 2020, până vom găsi o soluție acceptabilă pentru călători și transportatori în cadrul negocierilor publice”, susține Alexa.
Anunțul privind sistarea celor cinci rute de microbuz a fost făcut vineri. Președintelui Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, a precizat că pe rutele respective activează doar 50 de unități de transport, cu un interval mare între călătorii. Anterior, pe cele cinci curse mergeau 150 de mașini.
Amintim că transportatorii au participat la o ședință la Primăria Chișinău în cadrul căreia au fost abordate problemele. Aceștia cer dublarea tarifelor pentru călătoriile în microbuz sau compensații de la autoritățile municipal de cel puțin 100 de milioane de lei anual.
Deși recunoaște că tarifele nu au fost ajustate de 13 ani, conducerea Direcției Transport nu le-a dat un răspuns exact transportatorilor.




































