Procurorii au inițiat mai multe dosare penale privind dublele identități ale unor persoane și acestea se află la faza de urmărire penală, la Procuratura municipiului Chișinău. Procurorii urmează să clarifice tot, inclusiv legalitatea acțiunilor unor funcționari de la Agenția Servicii Publice (ASP), care au fost implicați în procesul de eliberare a actelor cu nume noi.
Procurorul general Alexandr Stoianoglo a sărit astăzi în apărarea angajaților ASP.
„Nu exclud că acțiunile ASP au fost făcute conform legii. Dacă știți, documentele au fost făcute la solicitarea SIS-ului și cerea lor poartă un caracter obligatoriu”, a argumentat Stoianoglo.
Procuratura Anticorupție a pornit pe 29 octombrie o cauză penală pe faptul obținerii de către fostul lider democrat Vlad Plahotniuc a celui de-al doilea pașaport, cu o altă identitate. Cauza penală a fost pornită în baza infracțiunii de abuz de serviciu, comis în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale.
În actul nou pe care l-a primit Plahotniuc pe numele Novak Vladislav Vladimir sunt indicate un alt an și o altă dată de naștere și o altă adresă juridică în Chișinău. Ulterior s-a aflat că Serghei Iaralov și-ar fi perfectat acte pe numele Serghei Haikin, iar milionarul din anturajul lui Plahotniuc, Vaja Jhashi, ar fi obținut pașaport cu numele Reznic Alexandr Mihail.
De asemenea, deputatul Chiril Moțpan, fost președinte al Comisiei securitate a Parlamentului a dezvăluit că ex-premierul Chiril Gaburici ar fi a patra persoană care și-a schimbat patronimicul în pașaport – din Gaburici Chiril Vasile în Gaburici Chiril Valeriu.
Actele cu noile identități au fost eliberate în perioada în care șef la Agenția Servicii Publice era Serghei Reilean. Presa a scris anterior că Răilean ar fi nașul fiului mai mare al fostului premier democrat Pavel Filip.
Deputatul Chiril Moțpan a declarat anterior că, la perfectarea actelor pe o nouă identitate, Plahotniuc și Iaralov au prezentat Agenției Servicii Publice adeverințele de naștere cu numele reale. În procesul de tipărire a noilor acte ar fi fost implicate două persoane din Departamentul producere al ASP.
„Sistemul informațional al ASP a picat pentru câteva ore și au fost șterse date importante din sistem”, a spus anterior Moțpan.




































