Prestația interpretei Nataliei Gordienko la Eurovision 2020 a făcut furori pe rețele sociale. După ce a devenit câștigătoarea concursului, în adresa interpretei au apărut ma i multe critic, precum că voturile jurului ar fi fost cumpărate și că președintele Igor Dodon ar fi politizat Eurovisionul și ar fi favorizat câștigul acesteia.
Într-un video pe pagina sa de Facebook artista a venit cu o replică celor care au criticat-o.
„Încerc să-mi strâng puterile pentru a vă adresa un video și a mă expune în ceea ce privește tot negativul după Eurovision. Să spun că sunt șocată, e puțin spus. E foarte dureros, am citit mesaje foarte urâte și acuzații din partea persoanelor pe care le respectam mult, care mereu se salutau și cu care credeam că aveam o relație amicală. Nu m-am așteptat din partea familiei Parfeni să scrie ce a scris sau din partea domnului Dînga, deși îl respectam foarte mult – mi-e rușine de cuvintele și gunoiul aruncat în adresa mea în acel LIVE, după cum vedeți în video. Chiar e foarte urât și neprofesionist. Și dureros.
Am fost acuzată că aș fi plătit juriul, deși abia în ziua Eurovisionului am aflat cine sunt membrii acestuia și, logic, nu am avut cum. Îmi pare nespus de rău că unii membri ai juriului au fost dur criticați, deși fiecare a fost obiectiv și a dat punctajul cui au crezut de cuviință.
Cazul cu SMS-urile – nu e vina mea că așa au funcționat liniile telefonice – singură am primit mesaje că nu s-ar fi trimis sms, deși au vrut să mă voteze. Iarăși – am dovada în față că nu am nimic de-a face cu asta”, a scris Gordienko.
Interpreta a comentat și colaborarea acesteia cu interpretul rus Filip Kirkorov.
„De ce colaborez cu Filip Kirkorov? Deoarece a fost visul meu și dreptul meu să lucrez cu cine vreau eu. Mai ales că Filip a lucrat cu mulți interpreți pentru Eurovision și a avut succes de fiecare dată. De ce să nu aleg eu o persoană care poate și știe să fie profesionistă în domeniul ei?
Dacă ar fi câștigat altcineva, ați fi aruncat cu gunoi și în el/ea/ei? Am lucrat foarte mult la piesă și am depus eforturi enorme și nu înțeleg de ce unii concurenți nu pot accepta DEMN înfrângerea? Mai au șanse la anul și ceilalți ani, nu?
Îmi pare rău că nu v-a plăcut piesa mea, eu oricum mă voi pregăti la maximum pentru a o prezenta la Eurovision la cel mai înalt nivel posibil. Am o echipă puternică în spate, căreia îi mulțumesc din inimă pentru tot. Mai ales pentru sprijinul în aceste momente în care ar trebui să mă concentrez pe prestația de la Rotterdam și nu pe negativul care mă afectează enorm”, a mai precizat artista.
Vezi la acest subiect și articolul de mai jos:




































