Fostul premier Ion Sturza critică acțiunile Guvernului de la Chișinău, după ce a fost depistată prima femeie pozitivă la noul coronavirus în R. Moldova. Sturza l-a atacat dur pe Ion Chicu, numindu-l orgolios, mofturos și îngânfat, iar șeful Guvernului nu a ezitat să-i răspundă la mesaj și i-a sugerat să-și dea „coroana” jos și să nu se mai creadă „majestate”.
„Ce să zic? Aroganță de premier! Domnul Chicu, după ce a ascultat cu multă atenție elogiile aduse de către unii „colegi” la adresa măriei sale – conducătorul nostru curajos și iubit etc, a ținut să menționeze un singur lucru. Cât de bine au acționat autoritățile! Poate…Evident, vinovați sunt imperialiștii, cetățenii și … un mare caca pe presa independentă și opoziție!
Domnule Chicu, ați pierdut meciul! Prin mofturile și îngâmfarea de care dați dovadă. Cetățenii astăzi așteaptă acțiuni!…Și cei care cu tot dinadinsul doresc să-și facă PR pe seama situației vizate, nu uitați de decență și bun simț. Virusul trece…Cât de ușor e să manipulezi un om orgolios…Spălați-vă pe mâini după politicieni!”, a scris Sturza pe Facebook.
La scurt timp, premierul Ion Chicu a reacționat și a lăsat un comentariu la postare.
„Arogant, mofturos și îngâmfat… La mine în sat e dovadă a prezenței bunului simț să consideri opinia vârstnicilor. Respectiv, nu am ce-i obiecta dlui Sturza. Are ani mai mulți ca mine. E adevărat, însă, ca pârjoltenenii mai spun: „omul trebuie să facă totul la timpul său…”. Să abdice la timp, inclusiv. Virusul coroanei pe mulți i-a atins. Corona virus nici aproape nu sta. Sănătate, Majestate!
Și da, pârjoltenenii mă întreabă când le restituiți datoria pe merele colectate de la ei în 1997, când făceați conserve? Sau plebea altă atitudine nu merită din partea patriciului?”, a scris Ion Chicu.

„Unul scrie, altul dă like. Cu virusul cine se ocupă?”, a continuat Ion Sturza.




































