După ce ministra Sănătății Viorica Dumbrăveanu a anunțat astăzi în plenul Parlamentului că s-au purtat discuții cu Mitropolia Moldovei și cu reprezentanții altor culte religioase, cărora li s-a recomandat să se abțină o perioadă de la desfășurarea slujbelor în biserici, pentru ca oamenii să nu fie expuși riscului de coronavirus, reprezentanții Mitropoliei Moldovei susțin că bisericile nu își vor sista activitatea.
În această dimineață a avut loc un dialog și între reprezentanții cultelor religioase și ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici.
„ Am convenit ca să venim cu o circulară în atenția slujitorilor pentru a-i îndemna ca, în această perioadă, mai cu spor să se roage, pentru ca să avem ajutor de la Dumnezeu pentru a ocoli această epidemie. Biserica nu va anula slujbele și nu va închide bisericile. Biserica tocmai acest rol are de a se ruga și a vindeca. Deocamdată sunt doar discuții în acest sens”, a spus pentru tv8.md reprezentantul Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaș.
În cadrul ședinței de azi a Parlamentului, Viorica Dumbrăveanu a anunțat închiderea Festivalului „Mărțișor”. Aceasta a recomandat să fie sistate și activitățile din teatre și muzee și să fie evitate alte evenimente cu adunări masive de oameni.




































