Candidatul la alegerile parlamentare noi de pe circumscripția Hâncești din partea Mișcării Politice „Unirea” susține că e gata să se retragă din cursă, cu o condiție. Liberalul Dorin Chirtoacă spune că renunță la aceste alegeri dacă contracandidații săi Olesea Stamate de la PAS și candidatul independent Grigore Cobzac reușesc să se înțeleagă și doar unul să rămână în cursă.
„Sunt gata să mă retrag dacă domnul Cobzac și doamna Stamate se înțeleg astăzi. Acum, voturile o să se rupă între ei. În cazul în care rămân ei doi, tăieți-mă în jumătate pe mine”, a spus Dorin Chirtoacă la dezbaterile care au avut loc azi la TV8.
În timp ce Olesea Stamate a spus că decizia nu o poate lua de una singură, ci echipa pe care o are în spate și care, de altfel, i-a înaintat și susținut candidatura, Grigore Cobzac a spus convins că retragerea sa nu reprezintă o garanție că că va câștiga candidata PAS.
„Văd că ambițiile sunt mai presus decât un rezultat pe care îl putem obține împreună”, a spus liberalul Chirtoacă.
Candidatul Mișcării Politice „Unirea” a mai spus că știe că nu va câștiga pe circumscripția Hâncești, însă crede că acest scrutin va fi un exercițiu bun pentru prezidențialele din toamnă.
La dezbaterile de la TV8 din aceast seară au participat doar Dorin Chirtoacă de la „Unirea”, Olesea Stamate de la PAS și independentul Grigore Cobzac.




































