Judecătoria Chișinău a adoptat o serie de măsuri ce au drept scop prevenirea răspândirii virusului COVID-19. O dispoziție în acest sens a fost semnată astăzi de către președintele judecătoriei Radu Țurcanu.
Astfel, se instituie un regim special, limitat de desfășurare de judecată în cadrul Judecătoriei Chișinău.
Se vor examina cauzele care potrivit cadrului normativ se judecă fără citirea părților și cauzele urgente a căror amânare va fi în măsură a prejudicia interesele justiției, dintre care:
– în materie penală/ contravențională – aplicarea și/sau prelungirea măsurilor procesuale de constrângere, autorizarea acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigații efectuate cu autorizarea judecătorului de instrucție și aplicarea măsurilor de siguranță.
– în materie civilă/ de contencios administrativ – aplicarea măsurilor de protecție în cazurile de violență în familie și în cauzele cu procedură specială, luarea în custodie a străinilor.
Pentru toate celelalte tipuri de cauze, judecătorul va proceda la preschimbarea, din oficiu, a termenelor de judecată, prin amânarea ședințelor după data de 23 martie (dată pasibilă revizuirii în funcție de conjunctură), cu înștiințarea obligatorie a participanților despre măsurile operate.
Accesul tuturor persoanelor în Direcțiile care au program de lucru cu publicul se restricționează în așa fel încât depunerea cererilor și eliberarea actelor solicitate se va efectua prin adresa de email și/ori adresa poștală a sediilor corespunzătoare a instanței. În cazuri excepționale se va permite accesul doar a câte o persoană, pe rând.
Accesul justițiabililor în incinta sediilor instanței de judecată se va permite doar după înregistrarea datelor de identificare a acestora și doar în bază de citație pentru ziua respectivă, aspect ce urmează a fi verificat obligatori de către serviciul de pază.
Suplimentar, fiecare agent de pază va consemna în registrul de evidență a vizitatorilor declarația pe proprie răspundere a justițiabilului despre starea sa de sănătate relevantă situației excepționale.
Informația despre persoanele cu simptome care suscită suspecții va fi comunicată, de îndată, administrației instanței judecătorești, cu înștiințarea completului de judecată în ședința căruia urma să se prezinte persoana.
Depunerea de înscrisuri la dosar urmează a fi efectuată exclusiv prin mijloace alternative precum poșta electronică a sediului instanței.
În cazul în care justițiabilii care nu au acces la niciunul din mijloacele alternative indicate, nu au ședință programată în ziua curentă, însă vin în scopul sesizării instanței de judecată la sediul acesteia, se va lua legătura cu serviciul de pază de la intrarea în sediul instanței, iar acesta va sesiza administrația instanței în vederea luării unor măsuri corespunzătoare situației.
Judecătorii și personalul auxiliar se vor prezenta la serviciu în regim normal de lucru. (08.30 – 17:30, pauza de masă 13:00 – 14:00).
Prezenta dispoziție se pune în executare începțnd cu data de 16.03.2020 și va continua până în data de 23.03.2020, cu posibilitatea de modificare în funcție de evoluția situației epidemiologice în stat.
Dispoziția se afișează pe panourile informative din sediile instanței și se publică pe pagina web a Judecătoriei Chișinău.
Executarea prezentei dispoziții se pune în sarcina vicepreședinților și șefilor adjuncți ai Secretariatului Judecătoriei Chișinău.
Controlul executării dispoziției revine președintelui și șefului Secretariatului Judecătoriei Chișinău.





































