Socialiștii și democrații nu vor semna un acord de coaliție în următoarele zile, așa cum s-a vehiculat, dar au toate șansele să ajungă la un numitor comun până la finele săptămânii viitoare. Atunci ar putea semna acordul, dar depinde și de situația creată în republică de noul coronavirus.
Igor Dodon a precizat în noul său video „Președintele răspunde” că socialiștii nu vor accepta condițiile care au fost în cazul coaliției cu Blocul ACUM.
„Noi le-am dat funcția de premier și practic tot Guvernul. Asta nu se va mai întâmpla. Condiția este că premier rămâne Ion Chicu și președintă a Parlamentului – Zinaida Greceanîi. Noi discutăm ca anumite ministere să le dăm PD-ului. Toate candidaturile vor fi discutate și noi vom decide dacă se potrivesc în echipa premierului Chicu”, a spus Dodon.
Șeful statului a declarat că socialiștii și democrații s-au clarificat deja cu politica internă, „cum va lucra coaliția”, dar și cu politica externă, care va fi una echilibrată.
„Va fi scris în acord că vom păstra relațiile de prietenie și cu Estul și cu Vestul. Nu vom prieteni cu cineva împotriva altcuiva. nu vom prieteni cu SUA și UE împotriva Rusiei și viceversa. Aceasta este poziția mea principială, a mea și a Partidului Socialiștilor ”, a punctat Dodon.




































