În plin post și cu doar câteva zile până a se închide, Piața Centrală a fost și astăzi vizitată de amatorii de fructe și legume. Verdețurile au fost cele mai căutate. Vânzătorii însă s-au plâns că virusul periculos i-a rărit pe cumpărători, care evită să intre pe teritoriul pieței, din cauza aglomerației. Pentru a preveni răspândirea noului coronavirus, autoritățile muncipale au decis astăzi să închidă activitatea Pieții Centrale pentru o perioadă nedeterminată.
„Castraveți, roșii, fasole, prune uscate. Cum vă par prețurile? Cam scump, dar nu cumpărăm mult”.
„Câți bani ați scos astăzi din buzunare? 200 de lei și vreau să mai cumpăr trei kg de cartofi și mă duc acasă fără nimic”.
Pline de vitamine, verdeţurile sunt vedetele cumpărăturilor. Ofertele din Piaţa Centrală, spre exemplu, încep de la 3 lei şi ajung până la 15 lei.
„Verdeața în primul rând se cumpără. La verdeață nu este post. Iată așa ceva e la 5 lei. Salata -5 lei. Spanacul – 4,5 lei”.
Chiar și așa, din toate zarzavaturile, urzica și leurda se bucură de cea mai mare popularitate printre cumpărători.
„Urzica și leurda sunt pe primul plan. Apoi urmează ridichea, salata. Un spanac și un pic de urzică – 20 de lei – așa o tocăniță. Numai să vrei să o mănânci”.
„Ridichea – 15 lei. Rucola e 5 lei. Spanacul -3 lei, salata – 5 lei”.
În perioada postului, și boboasele sunt la mare căutare. Totuși, cumpărătorii spun că fasolele s-au scumpit cu câțiva lei.
„Poftim – 25,22”.
„Vreau fasole. Le fierbem, cu o mămăligă, ceapă multă și înainte”.
„Cum vi se par prețurile la fasole? Văd că s-au ridicat. De la 25 la 30”.
„Un alt deliciu în această perioadă de post sunt și ciupercile”.
„Sunt mai curate, mai murdare. Le-ați scumpit? Un leu, doi. Cam așa au fost și până acum”.
Din pungile cumpărătorilor nu lipseau astăzi nici fructele, inclusiv cele uscate.
„Ne năvălesc. Nici nu avem când mânca. Iată acum ne odihnim un pic, dar acuș se începe. Foarte bine. E super”.
„Acum e post și lumea a trecut la fructe. Chiar și la astea uscate. Mulțumim, avem cumpărători”.
„Ținem post. Fructele uscate nu lipsesc? Nu. Le amestecăm într-un bol. Mănâncă copiii și noi. În loc de ciocolate? Da”.
Deși unii vânzători spun că se bucură din plin de numărul mare de cumpărători, alții s-au plâns că noul virusul i-au speriat practic pe toți.
„Puțin. Nu prea sunt oameni. Se tem să iasă din casă”.
„Cum decurg vânzările în perioada postului? Oamenii sunt speriați și nu prea ies din casă”.
Iar pentru prevenirea răspândirii coronaviruslui, primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat că Piața Centrală își închide porțile de luni, pentru o perioadă nedeterminată.
Totodată, primarul va mai cere organelor competente și poliției pentru a nu le permite oamenilor să vândă ilegal, pe străzile din jurul pieței.




































