Moldovenii care s-au pornit pe 13 martie din Italia cu două autocare și au rămas blocați la granița Ungariei, pentru că nu li s-a permis accesul pe teritoriul statului, au fost aduși noaptea trecută la Chișinău cu o cursă charter.
Premierul Ion Chicu a anunțat că cei 78 de cetățeni au fost escortați la Aeroportul din Viena, după ce autoritățile R. Moldova au solicitat ajutorul colegilor din Austria și de acolo au zburat la Chișinău. Toate persoanele au fost verificate și nu au semne de contractare a virusului COVID-19, dar sunt autoizolați la domicilii și sunt sub supravegherea medicilor.
„Au încălcat legile Austriei, pentru că Austria deja avea impuse restricții. Nu știu pe care poteci au mers autocarele celea că au ajuns la hotarul Ungariei. Nu vreau să învinuiesc cetățenii, rapid i-am evacuat, dar aceasta este o acțiune iresponsabilă”, a declarat Ion Chicu.
Ieri, prim-ministrul a spus că moldovenii se pornise din orașul italian Trento pe 13 martie și compania de transport care a încălcat regulile urmează să achite costul zborului charter din Viena spre Chișinău.
Tot cu o cursă charter au fost aduși acasă 79 de artiști ai Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Aceștia au fost evacuați din orașul Santander din Spania, unde se aflau în turneu din luna februarie.




































