„Mama, stai acasă!”. Cu un asemenea îndemn a venit astăzi ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, atunci când a vorbit despre cât de important este, în această perioadă, statul acasă. De altfel, mesaje similare transmit tot mai mulți oameni și instituții. Operatorii serviciului 112, care preiau mii de apeluri despre simptome suspecte de coronavirus, le cer oamenilor să evite ieșirile, dacă nu sunt urgente. Și formația Zdob și Zdub a pus pe note un îndemn similar, numai bun de stat acasă. Între timp, companiile de taxi se mobilizează pentru a întinde o mână de ajutor medicilor, antrenați în salvarea pacienților. Se oferă să-i transporte la spitale gratis, la orice oră.
Igor BĂLAN, ȘEF DE TURĂ SERVICIUL 112: „Mesajul nostru pentru populație este, noi muncim pentru voi dar voi stați acasă pentru noi. Protejați-vă și folosiți-vă de ceea ce spune Guvernul, de ceea ce vă propunem noi”.
Reprezentanții serviciului îi mai îndeamnă pe oameni să comunice toată informația operatorilor 112 și să nu le fie frică să spună ca s-au întors de peste hotare, mai ales dacă s-au aflat în țările cu risc sporit de coronavirus.
Ana CARPOVICI, SPECIALISTĂ RELAȚII PUBLICE SERVICIUL 112: „În țară este o stare epidemiologică gravă și este foarte important ca cetățenii să fie solidari și responsabili să stea acasă, pentru că noi suntem pentru ei aici și lucrăm ca să le putem oferi maxim suport”.
Și formația Zdob si Zdub le-a cerut oamenilor să se spele mai des pe mâini și să danseze, doar că acasă: „Muzica întărește imunitatea, respectați regulile de igienă și folosiți masca. Haideți să dansăm și să cântăm acasă. Sănătate tuturor”.
Un mesaj scurt, dar emoționat despre importanța statului acasă a răsunat și de la ministrul Sănătății, care s-a adresat mamelor.
VIORICA DUMBRĂVEANU, MINISTRA SĂNĂTĂȚII: „Fac un apel către mame și inclusiv către mama mea: Mama, stai acasă!”.
Între timp, mai multe companii de taxi sunt gata să-i ducă și aducă pe medici gratis. Doctorii pot beneficia de mașină la scară începând cu ora 7 dimineața și până seara la orele 21.
Ion SPRINCEAN, ADMINISTRATOR COMPANIE DE TAXI: „Ideea s-a născut luând în considerație situația care este la zi să venim cu un suport și noi în societate, pentru a diminua acest impact, să ajutăm lucrătorii serviciului medical să ajungă mai repede la serviciu și evident să fie mai eficienți în activitatea pe care o fac, mult respect pentru ei„.
Totodată, administratorii companiilor ne asigură că, înainte de a începe cursa, șoferilor li măsoară temperatură, iar taxi-urile sunt dezinfectate: „Dezinfectăm în primul rând volanul, după care partea din față și tot așa peste tot ca să fie toți microbii dezinfectați”.
Tot astăzi, zonele de distracție pentru copii, din capitală, au fost încercuite cu banda adezivă pe care scrie „Stop!” sau care este de culoare alb cu roșu. În acest fel, primăria capitalei speră să descurajeze părinții și copiii să iasă în locurile aglomerate.





































