Studenta de la Universitatea MGIMO de la Moscova, care a cerut de la autorități să fie repatriată, ieri seară a ajuns în Republica Moldova. Despre aceasta a anunțat astăzi președintele Igor Dodon într-un video pe Facebook.
„Vă aduc la cunoștință că studenta de la MGIMO, care a ieșit cu un video pe Facebook, a zburat acasă ieri prim România cu cursa Moscova-București. De ieri seară este în Republica Moldova. Alți doi studenți au rămas în Rusia la rude”, a declarat șeful statului.
Amintim că, după ce au fost închise frontierele din cauza epidemiei de coronavirus, mai mulți studenți moldoveni au rămas blocați la Moscova.
Pe 16 februarie studenții moldoveni de la MGIMO au fost informați că trebuie să elibereze căminele. Problema a fost soluționată după intervenția Ambasadei R. Moldova de la Moscova.




































