În timp ce măștile de protecție sunt la mare căutare și lipsesc în farmacii, unele fabrici de îmbrăcăminte au început să le coase. În curând, acestea vor ajunge pe rafturile farmaciilor și în stocurile spitalelor. Și deținutele de la Rusca au făcut deja 45 de mii de măști, pentru a acoperi golurile din farmacii. Iar cei care nu au făcut rost încă de măști și le-au făcut acasă, din bumbac.
Acesta este atelierul unei fabrici din localitatea Măcărești raionul Ungheni. Până la criză, aici se producea îmbrăcăminte pentru copii. De ceva timp, angajatele au început să coase și măști de protecție, atât de căutate în această perioadă.
„Noi ca întreprindere am hotărât să producem măști de protecție din bumbac sută la sută, avem ceva comenzi câteva donații, ne străduim să fie totul bine. Echipa noastră este optimistă și sperăm că o să fie totul bine”.
Iar deținutele din Penetenciarul Rusca au confecționat deja 45 de mii de măști care au fost donate Institutului de Medicină Urgentă din municipiul Chișinău. De când farmaciile și-au epuizat stocurile, pe stradă întâlnim tot mai mulți oameni care poartă măști confecționate acasă.
„Trei straturi de bumbac, asta este pe internet de acolo m-am inspirit. Material am găsit acasă.-Este comod?- Nu aș spune, dar nu am alte soluții”.
„Această mască poate fi utilizată de mai multe ori, se spală și se folosește, pentru că la farmacii acum nu sunt deloc”.
Măștile chirurgicale au început să dispără din farmacii înainte ca în țara noastră să fie anunțate primele cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19. Totuși, specialiștii afirmă că acestea nu oferă protecție persoanelor sănătoase, însă, dacă sunt purtate de bolnavi, există șanse mari ca infecția să nu se răspândească.




































