Începând cu ziua de mâine, 23 martie, vor fi sistări temporare ale transportului public din Chișinău și în zilele de lucru anunță primarul capitalei, Ion Ceban.
Potrivit lui, a fost luată decizia ca autobuzele și troleibuzele din capitală să iasă pe linii de la ora 5.30 dimineață și până la ora 10.00 dimineața. Ulterior, între orele 10.00 și 16.00, transportul public va fi sistat. De la ora 16.00 autobuzele și troleibuzele vor circula doar până la ora 20.00.
„Cât privește microbuzele, vom solicita pentru a fi aplicat același regim de activitate”, a menționat edilul.
„Se va lucra după un program restricționat în contextul în care, vrem să asigurăm cu transport cetățenii care trebuie să meargă la muncă, sau la spitale. În rest, recomandarea noastră este să rămâneți acasă să evitați locurile publice, în cazul în care nu aveți o necesitate de a ieși din casă”, a mai spus Ion Ceban.
Acesta îi îndeamnă pe chișinăuieni să-și dezinfecteze mâinile în transportul public, unde au fost instalate recipiente cu soluții speciale.
Azi, transportul public din Chișinău va circula de la ora 16:00 până la ora 19:30.




































