Studenții de la UTM, care au ajuns la spital cu simptome de coronavirus, fiind preluați de ambulanțe, în noaptea de vineri spre sâmbătă, din căminul în care se aflau în carantină, susțin că au părăsit pe cont propriu spitalul, după ce testele ar fi arătat că nu sunt infectați. Despre asta ne-a povestit unul dintre studenți, care a cerut să-i fie păstrat anonimatul. Informațiile prezentate de tânăr vin să contrazică, astfel, declarațiile autorităților.
Premierul Ion Chicu a anunțat sâmbătă seară, după ce au fost făcute publice rezultatele analizelor celor aproximativ 20 de studenți la UTM, că aceștia vor fi transportați organizat acasă.
Astăzi, ministrul Apării, Alexandru Pînzari, a anunțat același lucru pe pagina sa de Facebook: „Ambulanțele Spitalului Clinic Militar Central al Ministerului Apărării au transportat sâmbătă și duminică, spre casă, pacienții care inițial au avut semne de infectare cu Covid – 19. Îmbucurător, testele s-au dovedit a fi negative”.
Lucrurile au stat diferit. Cel puțin, așa spune unul dintre tinerii internați vineri spre sâmbătă cu suspecție la Covid – 19.
„Mi-au dat o foaie cu rezultatul analizei și mi-au zis: ești liber!”, mărturisește studentul căruia îi vom spune VM.
Băiatul ne-a spus că a întrebat unde și cu ce pleacă.
„Nu știu nimic, eu îți dau doar rezultatul”, i-ar fi răspuns o asistentă medicală.
Așa că VM și-a strâns puținele lucruri pe care a reușit să și le ia cu el în noaptea în care a fost preluat de ambulanță și a luat-o pe jos, spre cămin. Evident, nu a fost lăsat să intre în clădirea aflată în carantină, iar lucrurile personale din cameră i-au fost aduse jos de o persoană din interior, nu înainte de a fi dezinfectate.
Este important să menționăm că administrația Universității a pus la dispoziția celor peste 20 de studenți care au fost suspecți la Covid – 19 și care trebuie să se afle în carantină în următoarele două săptămâni, câte o cameră în căminul nr. 2, aflat alături de căminul nr. 1, unde a fost înregistrat un caz de infecție. Nu a fost însă clar cum și când vor ajunge tinerii la cămin, așa că, în lipsa unui răspuns clar de la spital, conduși de nesiguranță, mulți dintre ei, la fel ca și VM, au plecat acasă, în sate, pe jos, cu mașini personale, automobilele părinților, prietenilor sau unii au apelat la servicii de taxi.
„M-am dus pe jos, am văzut că nu avem niciun răspuns și m-am pornit, cu masca pe gură evident”, ne-a povestit tânărul.
„Oricum, nimeni nu ne oferă siguranța că în căminul nr. 2 nu putem să fim infectați”, a adăugat interlocutorul.
Preluați de ambulanțe la 04:00 dimineața și testați imediat
VM ne-a povestit și cum au fost duși la spital studenții în noaptea de vineri spre sămbătă.
„Noi am fost mai multe persoane cu febră, eu aveam în jur de 37. Ne-au luat câte trei – patru în ambulanțe. Ne-au dus la spital, acolo ne-au măsurat febra, ne-au luat datele personale, apoi fiecare a fost plasat în salon aparte”, a povestit tânărul.
„Pe la ora 07:00 ne-au colectat analizele, mai exact trei probe se iau: din sânge, salivă și din nas”, a spus studentul.
VM spune că imediat ce au fost prelevate probe de laborator a întrebat în cât timp vor fi gata rezultatele și a fost asigurat că ar putea dura în jur de șase ore, cel târziu până seara.
Ministra Sănătății anunță rezultatele sâmbătă la ora 17:00, suspecții – informați abia a doua zi despre rezultate
Deși i s-a spus că va fi pus la curent cu rezultatele analizelor colectate pentru coronavirus, tânărul a fost anunțat că nu e infectat cu Covid – 19 abia a doua zi dimineața, iar alți sudenți din lista suspecților chiar și mai târziu! Asta în timp ce ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a anunțat sâmbătă, într-un briefing susținut pe la ora 17:00, că probele au ieșit negative.
„Duminică dimineață ne-a venit răspunsul că este negativ, sunt care și seara au fost anunțați. Până la asta, am întrebat sora medicală, că medici nu știu dacă erau și a spus că nu știe rezultatul, când o să fie, deodată o să ni-l spună”, a spus VM.
În sat, în carantină pentru două săptămâni
Tânărul student se află acum în carantină, acasă, la părinți. „Stau acasă, izolat într-o cameră. Deja când îmi aduce mama mâncarea mă strădui să respect distanța”, spune VM.
Băiatul spune că se simte deja mai bine și că i-a dispărut febra care a persistat practic pe parcursul întregii săptămâni care a trecut. De la Spitalul Ministerului Apărării a fost sunat deja de trei ori, pentru a i se cere date despre starea sănătății.
Amintim că în Republica Moldova sunt confirmate 94 de cazuri de infecție cu Covid – 19. Din păcate, săptămâna trecută, una dintre persoanele infectate a murit la spital din cauza unor afecțiuni asociate.




































