Instituțiile media din R. Moldova sunt obligate să prezinte în programele de știri și în emisiunile de dezbateri doar informații confirmate oficial de autorități cu referire la infecția de coronavirus, iar moderatorii emisiunilor nu mai au dreptul să-și anunțe propria opinie în reflectarea subiectelor ce vizează pandemia COVID-19. O dispoziție în acest sens a emis președintele Consiliului Audiovizualului (CA), Dragoș Vicol, pe 24 martie. Prevederile documentului vor fi aplicabile pe toată perioada stării de urgență decretate în R. Moldova.

În timpul emisiunilor realizate la subiectul COVID-19, în platou ar trebui să fie neapărat invitați reprezentanți ai autorităților, sau cel puțin să intervină telefonic în timpul emisiunilor sau să fie prezentate înregistrări video sau audio cu poziția autorității publice, a precizat pentru TV8, Dragoș Vicol, președintele CA.

În toate programele audiovizuale de ştiri şi de dezbateri în care este reflectat subiectul epidemiei de coronavirus și consecințele generate de aceasta în plan național, cât și extern, trebuie să fie informații exacte, „redactate cu acurateţe maximă, luându-se în calcul impactul pe care îl poate produce respectiva știre sau informație”, se spune în dispoziția semnată de Vicol.

În condițiile stării de urgență pe teritoriul Republicii Moldova, se va prezenta obligatoriu poziția oficială a autorităţilor publice competente (Organizația Mondială a Sănătății, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale), acestea fiind cele mai avizate și mai competente în materia respectivă”.

„Prezentatorii/moderatorii/redactorii vor renunța unilateral la enunțarea și favorizarea neavizată atât a propriei opinii, cât și a liberei formări de opinii arbitrare în reflectarea subiectelor ce vizează pandemia COVID-19, atât în context național, cât și extern, unicele surse sigure, veridice, imparţiale și  echilibrate fiind autorităţile publice competente din țară și de peste hotare. Această obligativitate rezidă imperios din necesitatea asigurării exactității maxime şi corectitudinii depline a informației, din caracterul esenţial al faptului că relatările trebuie să provină din surse sigure, suficient documentate sub aspect factologic, cu o abordare credibilă şi imparţială a evenimentelor”, citat din documentul CA.

Datele anunțate de autorități la brienfingurile de presă  şi în comunicatele oficiale trebuie să fie prezentate obligatoriu de instituțiile media, inclusiv prin intermediul limbajului mimico-gestual sau prin titrare sincron, pentru a asigura accesul la informaţie al tuturor cetățenilor, se mai spune în dispoziția semnată de Vicol.

„Eu nu pun la îndoială bunele intenții ale redactorilor, dar prin acest torent de informații se strecoară și multe surse de informații care nu sunt suficient de avizate. Consider că în aceste circumstanțe, când este stare de urgență, trebuie să fie declarate surse credibile Organizația Mondială a Sănătății, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, Guvernul Republicii Moldova”, a argumentat Dragoș Vicol, contactat telefonic de TV8 pentru precizări.

Întrebat cum să procedeze jurnaliștii dacă au anumite informații din surse sigure, dar pe care autoritățile nu le confirmă inițial sau nu pot fi găsiți oficialii la moment pentru reacții, Vicol a recomandat să se abțină de la publicarea unor astfel de știri.

Eu vă încurajez să vă deziceți în această perioadă de surse. Aveți încredere în sursele oficiale. De ce puneți la îndoială? Acum nu este cazul de reglări de conturi sau etichetări, să considerăm că cineva ascunde informația. Eu nu vreau să cred și nu pot să cred că există tendințe ca anumite autorități ale statului să ascundă informația”, ne-a îndemnat șeful CA.

Dispoziția semnată de Dragoș Vicol poartă un caracter obligatoriu, dar nu sunt prevăzute, deocamdată, penalități în cazul în care instituțiile media nu vor respecta cerințele.

Dacă situația va degenera și vom avea la dispoziție mecanisme care să demonstreze că cineva cu rea credință a utilizat anumite surse neavizate, care fac rău pentru informarea publică, noi vom veni ulterior cu anumite soluții, dar deocamdată nu intervenim cu penalizări”, a precizat Vicol.

De la instituțiile media se cere expres:

  • evitarea senzaționalului și a infodemiei caracterizată de supraabundența de informații ce pot crea confuzie;
  • combaterea contaminării publicului cu fake news apărute pe rețelele de socializare;
  • verificarea oricăror informații legate, direct sau indirect, de subiectul coronavirus;
  • respectarea regulilor deontologice și acordarea unei atenții speciale fiecărui mesaj diseminat, astfel încât să nu fie stimulată latura emoțională, panica și nesiguranță în rândul cetățenilor.

Decizia Autorității Audiovizuale este deja criticată în societate, mai mulți jurnaliști fiind de părere că autoritățile încalcă dreptul cetățenilor la informare din mai multe surse. Jurnalistul Ion Terguță a scris pe Facebook că actuala guvernare face eforturi pentru a se proteja și aruncă societatea într-o „dictatură neo-sovietică”, unde este limitat dreptul pentru audiovizual.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!