Republica Moldova a mai pierdut un dosar la CEDO! Țara noastră urmează să achite despăgubiri de 40 de mii de euro cu titlu de prejudiciu moral și 1500 de euro cu titlu de cheltuieli unui tânăr care a fost maltratat în timp ce se afla în detenție, fiind învinuit de omor. Fratele său, și el acuzat de aceeași infracțiune, a murit la câteva luni de la reținere din cauza unei traume în zona abdomenului cu care s-a ales în urma maltratărilor din perioada detenției.
Reclamantul, acum în vârstă de 33 de ani, a fost reținut împreună cu fratele său pe 29 aprilie 2005 și plasați în detenție, pentru omor. În mai 2005 a fost arestat și tatăl reclamantului.
Pe durata detenției, la 1 noiembrie 2005, reclamantul a fost internat în spital cu diagnoza „sindrom post-contuzie decompensat”. El s-a plâns de maltratare din partea poliției pe durata detenției.
La data de 17 mai 2007 un procuror a decis inițierea unei cauze penale pe marginea alegațiilor respective, constatând că nu a avut loc nicio infracțiune.
Pe 10 mai 2007 , Procuratura a creat un “dosar de verificare” pentru a verifica alegațiile reclamantului privind maltratarea acestuia. După expirarea a cinci ani de la data verificării acestor alegații și refuzul de a iniția vreo investigație din data de 17 mai 2007, dosarul de verificare a fost distrus la data de 16 septembrie 2013.
Decesul fratelui reclamantului, în timpul detenției
La data de 30 octombrie 2005, fratele reclamantului, un fost campion la judo și cu vârsta de 21 de ani în perioada de referință, s-a plâns administrației penitenciarului de dureri de cap și durere în regiunea epigrastrică. Pe durata nopții 30-31 octombrie 2005 i-a fost aplicat un tratament medical urgent.
La data de 01 noiembrie 2005 aproximativ la ora 05:00 dimineața, o unitate medicală de urgență l-a transportat pe fratele reclamantului în stare de comă. Tânărul a decedat în spital pe 03 noiembrie 2005.
La data de 29 noiembrie 2005, procuratura a inițiat o anchetă penală în privința posibilității de malpraxis, încălcare a metodelor și procedurilor, care au dus la decesul fratelui reclamantului. A fost efectuată inclusiv o autopsie. Raportul de autopsie a indicat că persoana a suferit o traumă la abdomen, ceea ce a dus la o rupere a duodenului. Procurorul a audiat personalul medical care a fost în contact cu fratele reclamantului în închisoare și spital, precum și personalul închisorii care l-a transportat la spital pe 1 noiembrie 2005. Medicii de la echipa de urgență care l-au transportat au declarat că nu au văzut semne de rele tratamente pe corpul său. În cele din urmă, procurorul i-a audiat pe colegi de celulă ai fratelui reclamantului. Nu au fost descoperite însă fapte care să confirme maltratarea fratelui reclamantului.
La data de 25 septembrie 2008, procurorul a suspendat ancheta, întrucât nu era posibil să se determine cauza ruperii duodenului fratelui reclamantului. Toate versiunile luate în considerare (malpraxis medical, maltratare, auto-mutilare sau accident) au fost respinse ca fiind nesusținute de dovezi.
La data de 24 septembrie 2012, tatăl reclamantului a contestat ordonanța din 25 septembrie 2008 la procurorul ierarhic superior, care a respins plângerea din 21 aprilie 2011. Ulterior a contestat ambele decizii la judecătorul de instrucție, care la 12 decembrie 2012 a respins plângerea ca neîntemeiată.
Între timp, la o dată necunoscută, reclamantul a formulat și o plângere cu privire la decesul fratelui său, care a fost respinsă de procuror.
La data de 22 decembrie 2006, Judecătoria Ciocana i-a găsit vinovați pe reclamant, fratele său și tatăl lor de infracțiunea imputată. În ceea ce privește fratele reclamantului, procesul a fost încetat din cauza decesului acestuia. Hotărârea a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău la 18 mai 2007 și de Curtea Supremă de Justiție la 26 februarie 2008.
La data de 1 martie 2010, Curtea Supremă de Justiție a acceptat un recurs în anulare și a dispus reexaminarea cauzei de către Curtea Supremă de Justiție.
La data de 14 decembrie 2010, Curtea Supremă de Justiție a anulat sentința din 26 februarie 2008 și a dispus rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Chișinău. În decizia sa, instanța a constatat că reclamantul, fratele său și tatăl lor au fost maltratați în timpul detenției, contrar Articolului 3 din Convenție. De asemenea, instanța a constatat că urmărirea penală nu a efectuat o anchetă eficientă cu privire la acuzațiile de rele tratamente făcute de reclamant, fratele său și tatăl lor.
La data de 19 iunie 2012, Curtea de Apel Chișinău a găsit reclamantul și fratele său vinovați de infracțiunea imputată. Acesta a încetat procesul împotriva fratelui reclamantului din cauza morții sale și l-a condamnat pe reclamant la 12 ani de închisoare. Instanța a constatat că afirmațiile reclamantului de rele tratamente sunt nefondate, referindu-se la rezultatele anchetei. Reclamantul a declarat recurs.
În hotărârea sa din 9 aprilie 2013, Curtea Supremă de Justiție a confirmat condamnarea. Cu toate acestea, a adăugat că materialele din dosarul cauzei au dovedit maltratarea la care a fost supus reclamantul, fratele său și tatăl lor și că nu a fost efectuată o investigație eficientă asupra acuzațiilor de rele tratamente.
Decizia Curții
Curtea a notat că fratele reclamantului, fost campion la judo și cu vârstă de 21 de ani în perioada de referință, a fost în stare de sănătate satisfăcătoare la momentul reținerii de către poliție. Totuși, în cadrul detenției el a decedat în rezultatul rupturii duodenului, un semn clar de maltratare. În aceste circumstanțe există o prezumpție puternică că decesul a survenit în rezultatul acțiunilor autorităților, care trebuiau să furnizeze o explicație plauzibilă a acestor acțiuni pentru a răsturna prezumpția respectivă. O asemenea explicație nu a fost furnizată nici la nivel național, și nici în fața Curții.
Considerentele sus menționate au fost suficiente pentru Curte pentru a concluziona că statul este responsabil pentru decesul fratelui reclamantului.
În ceea ce privește aspectul procedural, Curtea a notat că părțile nu au informat-o despre vreo investigație în ceea ce privește decesul și maltratarea fratelui reclamantului, exceptând în ceea ce privește malpraxisul. De asemenea, ea a notat că Curtea Supremă a constatat că investigația nu a fost eficientă.
Totuși, investigația decesului fratelui reclamantului a început peste o lună după eveniment, fără vreo explicație a fi dată pentru această întîrziere pentru primele zile cruciale. S-a focusat pe versiunea malpraxisului decât pe maltratare ca fiind cauza morții. Aparent pe durata investigației au fost interogate cîteva persoane, dar nu au fost interogate persoanele responsabile de examinarea cauzei penale împotriva reclamantului, și care ar fi obținut beneficii procedurale de la declarații incriminatorii făcute de fratele reclamantului.
În cazul reclamantului nu a avut loc o investigație în privința alegațiilor de maltratare e acestuia, or procurorul a refuzat inițierea acesteia la data de 17 mai 2007. De asemenea, după cum reiese din pozițiile părților că după ordonanța din 17 mai 2007, nu a avut loc nici o investigație.
În pofida constatării Curții Supreme din 2010 că reclamantul a fost maltratat, procurorul a decis să înceteze investigația la data de 26 octombrie 2011. Suplimentar, procuratura nu a redeschis vreo investigație după decizia finală din 09 aprilie 2013 care a confirmat că maltratarea a avut loc. Autoritățile au decis să distrugă unicele documente privind verificarea inițială a plângerii.
