/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spioni deghizați! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

Tragedie în fotbalul românesc! A murit Martin Tudor, fostul portar al „Stelei”

missing
30 martie 2020, ora 15:22

Fostul portar al „Stelei”, Martin Tudor, a murit luni dimineață, la vârsta de 43 de ani. Din primele investigații se pare că Martin Tudor a suferit un infarct. Acesta a fost găsit în locuința sa din Reșița, în jurul orei 10, scrie digisport.ro.

Născut la Avrig, pe 10 iunie 1976, Martin Tudor a început fotbalul la „Jiul Petroșani”, pe postul de portar. A debutat în echipa mare la 20 de ani, într-un meci cu „Petrolul Ploiești”. A fost singurul său meci pentru echipa de seniori a „Jiului”, pentru că în 1997 a semnat cu „Olimpia Satu Mare”.

După ce a promovat cu „Olimpia Satu Mare” în Liga 1 și a petrecut un sezon în prima divizie, portarul Martin Tudor a fost contactat de „Steaua”, iar în 1999 a făcut pasul spre București. Șase ani a apărat în „Ghencea”, după care a semnat cu „CFR Cluj”. În finalul carierei a părăsit „CFR-ul” pentru rivala „Universitatea Cluj”, aceasta fiind ultima echipă la care a activat. S-a retras oficial în 2008.

Portarul Martin Tudor a adunat 184 de apariții în Liga 1 și a cucerit de două ori titlul, de fiecare dată cu „Steaua”. După retragere, Martin Tudor s-a îndreptat spre o carieră în antrenorat. A fost mai întâi antrenor de portari la „Steaua”, după care a mers alături de Victor Pițurcă la „Universitatea Craiova”, în două rânduri, la echipa națională și la „Al-Ittihad”.

După revenirea în România, în 2017, a mai lucrat la „Daco-Getica”, „CSM Reșița” și „Sportul Snagov”.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram