/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Ultima oră! Parlamentul nu are cvorum pentru a audia proiectul pentru care și-a asumat Guvernul răspunderea

missing
02 aprilie 2020, ora 14:13

Ședința Parlamentului care urma să se desfășoare astăzi, pentru ca membrii Guvernului să prezinte proiectul pentru care și-au asumat ieri răspunderea, nu a avut loc din lipsă de cvorum. La ședință nu s-au prezentat in corpore fracțiunile Partidului Socialiștilor și Partidului Democrat.

„Noi astăzi avem un circ organizat de majoritatea parlamentară și de această guvernare. Cu regret, chiar și procedurile democrației nu sunt respectate. Colegii dau dovadă de nesimțire și obrăznicie. Suntem stupefiați de bătaia de joc de care dă dovadă această guvernare”, a comentat deputatul fracțiunii „Pro Moldova”, Andrian Candu.

Deputatul PAS Sergiu Litvinenco a precizat că, potrivit prevederilor Constituției, premierul este obligat să vină în Parlament și să dea citire proiectului de lege pentru care Executivul și-a asumat răspunderea.

„Atât timp cât acest element nu a fost respectat este un temei de neconstituționalitate a acestei decizii și implicit a intrării în vigoare a acestei legi… Ce a fost astăzi, este o bătaie de joc față de cetățeni și eu vreau să-mi cer scuze de la ei din numele întregului Parlament ”, a spus Litvinenco.

Acest dezmăț care s-a produs astăzi în Parlament caracterizează această guvernare. Cu părere de rău degradează parlamentarismul. Majoritatea parlamentară care crede că face bine Guvernului lui Dodon pune sub mare lovitură Parlamentul R. Moldova, într-o republică parlamentară. Această asumare de răspundere nu a fost argumentată”, a declarat deputatul PPDA, Alexandru Slusari.

Potrivit legislației, dacă în decurs de 72 de ore de la asumarea răspunderii Guvernului pentru un proiect de lege, în Parlament nu se depune o moțiune de cenzură, prevederile proiectului intră în vigoare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram