Cinci bărbați din Chișinău și raioanele Ungheni și Criuleni au fost reținuți de polițiști, fiind bănuiți de comercializarea marijuanei. Indivizii au vârste cuprinse între 30 și 50 de ani. La domiciliul acestora, polițiștii au găsit circa trei kilograme de marijuană. Dacă vinovăția bărbaților va fi demonstrată, ei riscă până la 15 ani de pușcărie.
Indivizii au fost reținuți luna trecută. De la aceștia au fost sechestrate peste patru kilograme de droguri. Unii dintre ei au fost anterior condamnați pentru comercializarea marijuanei.
În cadrul perchezițiilor, efectuate la domiciliul suspecților și în locurile de depozitare a drogurilor, au fost depistate mai multe pungi cu marijuană, cu masa totală de aproximativ trei kilograme.
Potrivit poliției, drogurile erau vândute pentru 50 – 100 de lei per gram. Dacă bărbații reușeau să vândă drogurile, ei ar fi obținut de pe urma acestora circa trei sute de mii de lei.
În prezent, trei persoane au fost arestate pentru 30 de zile. Alte două sunt cercetate în stare de libertate. În cazul în care le va fi demonstrată vina, bărbații riscă de la șapte, la 15 ani de pușcărie.

Foto: politia.md

Foto: politia.md




































