/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 797: Atac la Odesa și planul lui Macron! Alertă: Rusia planifică un val de atacuri hibride în Moldova

/DOC/ Donații de 13,5 milioane de lei pentru lupta cu epidemia, iar statul nu a utilizat niciun leu. Radu Marian, șocat: „Este criminal să ții acum banii în safeuri”

missing
08 aprilie 2020, ora 15:41

În conturile deschise de Ministerul Finanțelor pentru donații destinate combaterii epidemiei de COVID-19 s-au acumulat până la 7 aprilie 13,5 milioane de lei. Informația a fost prezentată la solicitarea deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate Radu Marian, care a cerut ministerului să precizeze cum au fost utilizați banii din donațiile cetățenilor și agenților economici.

Deputatul spune că a rămas șocat când a aflat că nu s-a cheltuit, deocamdată, niciun leu din sumele donate. Ministerul Finanțelor explică că banii urmează a fi distribuiți așa cum va decide ulterior Comisia pentru Situații Excepționale.

Știți câți bani au acumulat? 13,5 milioane lei! Știți câți din ei au fost utilizați? Zero! Asta în timp ce noi primim apeluri disperate în fiecare zi de la medici din toată țara, care ne roagă să-i ajutăm, să le trimitem materiale de protecție, fiindcă situaţia devine absolut insuportabilă. Noi mergem în fiecare zi prin țară, pe la spitalele din Soroca, Glodeni, Căușeni etc. și le aducem măști, costume, viziere, pentru că Guvernul n-are grijă de ei. În timp ce banii donați Guvernului de oameni, companii, partide, stau nefolosiți.

Eu înțeleg că există proceduri birocractice, dar au trecut totuși 3 săptămâni de la deschiderea acestui fond (17 martie), timp în care numărul de cazuri și numărul de medici infectați a crescut de aproape 40 de ori! Dragi guvernanți, treziți-vă! Avem în Moldova cea mai mare rată de infectare a medicilor din lume! În astfel de momente, este pur și simplu criminal să stai pe loc, să ții banii donați de oameni în safeuri și să nu faci nimic! Acționați!”, a scris deputatul pe Facebook.

Amintim că și Primăria municipiului Chișinău a deschis un cont separat pentru donații în susținerea medicilor care luptă cu COVID-19.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram