/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

Un moldovean, medic în Elveția spune care ar putea fi medicamentul care-i poate vindeca pe cei infectați de coronavirus

missing
08 aprilie 2020, ora 19:43

Un moldovean, medic în Elveția, diagnosticat și el cu COVID-19, a oferit un interviu pentru tv8.md și a dezvăluit care ar fi medicamentele care-i pot vindeca pe cei infectați de coronavirus.

Medicul chirurg, care a rugat să-i fie păstrat anonimatul, afirmă că transmiterea virusului prin contact („mâini murdare”) pare a fi cauza principală de contaminare cu COVID-19, iar purtarea unei măști este benefică pentru a preveni inhalarea eventualilor bacterii.

„Aproximativ 50% din pacienții testați pozitiv sunt asimptomatici, deci se consideră sănătoși, ei reprezintă un vector important în transmiterea infecției”, afirmă specialistul.

Specialistul mai spune că pacienții care sunt diagnosticați cu coronavirus mai mult ca oricând au nevoie de o alimentație cât mai sănătoasă.

„Mă gândesc că în spitalele din Moldova mâncarea riscă să nu fie suficientă. Boala în sine consumă energie, este nevoie ca pacienții sa mănânce consistent, să se hidrateze bine, să consume fructe pentru aportul de vitamine. Eu am slăbit cam trei kg sau patru. Mă gândesc că probabil cu terciul din spitalele din Moldova nu va fie destul pentru oamenii care urmează să fie tratați de acest virus”, precizează doctorul.

În cazul COVID-19, ceea ce fac doctorii acum este să trateze simptomele, pentru a ajuta corpul să lupte cu infecția, sau să-i ajute să respire, mecanic, pe cei în condiții grave, cu ajutorul celebrelor ventilatoare. Cât despre tratamentul coronavirusului, în prezent, nu există vaccinuri împotriva acestui virus, însă câteva medicamente ar putea să-i ajute pe bolnavii de COVID-19 să se facă bine.

„Din păcate, medicii nu au experiența în a trata o asemenea boală, dat fiind faptul că este vorba de un nou coronavirus. Potrivit anumitor studii și articole de specialitate, par totuși să se detașeze câteva medicamente care ar ajuta la tratarea infecției, și anume: Hidroxicloroquina în asociere cu Azitromicina/ Antiviralele: Ropinavir/Ritonavir, Remdesivir/ Medicamente imunomodulatoare Interferon. Luând în considerare prețul medicamentelor, și pentru Moldova ar fi prea scump, Hidroxicloroquina pare să fie cea mai practica soluție, o cutie de 30 de comprimate costă aproximativ cinci euro. În anumite cazuri este necesară asocierea unui antibiotic pentru a preveni și/sau a trata o suprainfecție bacteriană”, spune medicul.

Medicul ne-a povestit și cum a evoluat boala în cazul său. Din cauza unor complicații i-a fost afectat plămânul drept.

„Eu am trei săptămâni de când au apărut primele simptome. Am considerat și eu de la început că este o simplă răceală, după aceea lucrurile au devenit mai complicate. Aveam nasul înfundat, dureri de cap mai importante decât de obicei, iar peste câteva zile nu mai aveam poftă de mâncare și m-am simțit mai slăbit. Eu am continuat să mă duc la lucru, foloseam o mască, echipament special. Ulterior am început să am o tuse seacă și să am dureri în piept. Eu febră nu am făcut, în comparație cu alți pacienți. La o săptămână după aceste simptome, am făcut un test și a fost pozitiv. În cele din urmă, am avut dificultăți respiratorii, iar în urma unor analize am depistat că mi-a fost afectat plămânul drept. Atunci am și fost internat în spital”, povestește medicul chirurg.

Azi medicul a fost externat din spital, iar starea lui de sănătate s-a îmbunătățit.

Chirurgul vine cu un mesaj atât pentru medicii de la noi din țară, cât și pentru pacineții diagnosticați cu coronavirus.

„Ar fi bine ca medicii să citească cât mai multe articole publicate încât să poată învăța din experiența echipelor din China, Coreea de Sud, Italia, Franța, Germania… Lucrând în echipă (infecționiști, interniști, urgentiști, anesteziologi) ar avea un rezultat mai bun pentru aplicarea unui protocol de tratament comun. La un moment dat mi-a fost și mie teamă de complicații. De aceea le recomand pacienților să citească romane, să privească filme, să deseneze, cu alte cuvinte să nu se gândească că sunt bolnavi. Am fost în calitate de pacient și nu vă imaginați cât este de complicat. E tare greu să treci peste aceste momente. Diverse activități te pot ajuta să treci cu bine peste acest virus”, a îndemnat medicul.

„Pentu ai motiva să se păzească, vreau să le spun ca să se gândească la familiile lor. E foarte greu să te gândești că pot fi și ei bolnavi. Vreau că moldovenii să înțeleagă cât este de importat să poarte măști și să-și protejeze mâinele. Asta este cel mai important. Eu am avut inima cât un purice pentru soția și fetița mea. M-am izolat întro cameră să le protejez pe dânsele”, recomandă emoționat medicul.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram