Femeia revenită pe 7 martie din Italia, care a fost prima pacientă din R. Moldova diagnosticată cu COVID-19, a fost externată de la Spitalul Republican și este deja acasă.
Doamna Maria rămâne supărată pe șeful statului, care i-a divulgat numele la o conferință de presă și îi transmite un mesaj președintelui prin care îi amintește că cetățenii R. Moldova sunt nevoiți să plece peste hotare pentru a câștiga bani pentru familii.
„Domnul Dodon, n-am vrut să-i pronunț numele, dar dacă el a pronunțat numele meu, îl pronunț și eu pe-al lui. Vreau să știe dl Dodon că eu n-am avut două cetățenii. M-am dus și eu prima dată în Italia, am vrut să fac și eu o copeică, pentru că am nepoței și am vrut să-i mai ridic oleacă”, a spus femeia într-un interviu oferit reporteului tv8.md.
Pentru conaționali, doamna Maria are un îndemn – să stea acasă și să se susțină reciproc când ajung la greutăți.
„Eu am decis să dau interviul acesta ca să mă vadă toți cei care sunt bolnavi, dar și sănătoși. Să nu se teamă, să se ia în mâini, să mai stea pe acasă. Să ne susținem unul pe altul și o să scăpăm de boala asta grea”, a transmis doamna Maria.
Urmăriți în scurt timp un interviu exclusiv cu femeia care a adus infecția din Italia, dar a reușit să învingă boala după mai multe zile petrecute la reanimare și să revină sănătoasă acasă, la cei apropiați.




































