Începând cu data de 10 aprilie, toate instituțiile spitalicești vor avea prfilul COVID. Aceasta înseamnă că vor trata persoanele care sunt confirmate cu coronavirus. Despre aceasta a anunțat ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei.
Ministra susține că astăzi a fost activat un plan strategic de control a virusului COVID-19. Astfel, s-a decis că medicii de familie se vor implica în procesul de monitorizare a persoanelor aflate la domiciliu în autoizolare. De asemenea, un grup de voluntari de la Universitatea de Medicină vor fi implicați în acest proces.
Tot astăzi, autoritățile au anunțat că pacienții din Republica Moldova care au „forme ușoare” ale coronavirusului vor fi tratați la domiciliu. Aceștia vor fi monitorizați la distanță, prin telefon, de către medicii de familie.




































