Vindeau soluții antiseptice, mănuși medicale, băuturi calde și rechezite de birotică contrar legii. Este vorba de patru agenți economici care activau pe timp de pandemie. Aceștia riscă amenzi usturătoare, după ce au fost luați ieri la ochi de oamenii legii.
Potrivit Poliției, agentul economic din Chișinău , care a fost documentat pentru comercializarea și prepararea băuturilor calde, a fost sancționat cu 75 de mii de lei.
Un alt proces contravențional a fost întocmit unei persoane care vindea ilegal soluții antiseptice. De la fața locului a fost ridicat dezinfectant în volum de o sută de litri, care urma să fie vândut la un preț total de zece mii de lei.
Într-un caz similar, ofițerii au ridicat de la fața locului 600 de perechi de mănuși medicinale, în valoare de 30 de mii de lei. De asemenea, polițiștii au identificat o întreprindere care activa ilegal la Edineț.

Foto: politia.md




































