Corpul unui cetățean moldovean care a decedat de coronavirus în Italia a fost cremat. Procedura a avut loc la cererea familiei decedatului. Alte două persoane care au murit infectate de COVID-19 peste hotare încă nu au fost repatriate.
Ministrul de Externe, Oleg Țulea, a spus la emisiunea „Puterea a patra” de la N4 că actualmente este foarte problematic de a organiza repatrierea corpurilor neînsuflețite ale moldovenilor decedați peste hotare.
„Avem decedați în Italia, avem decedați în Spania de COVID-19, inclusiv avem cazuri când conaționali de-ai noștri au decedat în UE din alte cauze, corpurile neînsuflețite ale cărora este problematic să fie transferate în Republica Moldova”, a afirmat ministrul.
Țulea a spus că trupurile sunt transportate, în mare parte, pe cale aeriană. „În cazul unui decedat în Italia, familia acestuia a decis cremarea corpului neînsuflețit”, a continuat ministrul.
În total, de COVID-19 au decedat două persoane în Italia și unul în Spania, originare din R. Moldova.




































