Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1029: Alertă la Chișinău, suspect reținut și slăbiciunea lui Putin. „Al Treilea Război Mondial a început”

Explicația șefului ANSP! De ce au fost oferite indemnizații doar la 29 de angajați medicali care s-au infectat cu COVID

missing
11 aprilie 2020, ora 09:11

Deși pe 30 martie șeful statului Igor Dodon anunța că sunt 70 de angajați ai statului care s-au infectat cu COVID-19 și urmează să primească indemnizații în valoare de 16 mii de lei, Guvernul a alocat ieri bani doar pentru 29 de persoane, care au contractat virusul la locul de muncă până la 31 martie și urmează să fie despăgubite.

Decizia a stârnit critici dure în societate, iar azi dimineață, șeful Centrului de Sănătate Publică (ANSP) Nicolae Furtună a venit cu explicații. Acesta susține că a fost creată o comisie specială din angajați ai ANSP și conducători ai instituțiilor medicale, care au analizat toate cazurile și au evaluat riscurile.

„Cifra de 29 nu este o dorință a cuiva sau ceva favorizat. A rezultat din ancheta epidemiologică care a avut la bază evaluarea riscurilor. Specialiști ANSP și conducătorii instituțiilor medico-sanitare au ajuns la o conluzie și la o listă care a constat din 29 de persoane. Pentru aceste persoane a fost posibil de stabilit legătura cauză-efect. Iată, eu am stat față în față cu pacientul și am contractat virusul”, a explicat Nicolae Furtună.

Șeful ANSP a adus și exemplul personalului de la Centrul de Sănătate Bălceana, care a examinat femeia infectată cu COVID-19, neștiind că are virusul și astfel a contractat boala și va primi indemnizațiile decâte 16 mii de lei.

Dar angajații Centrului de Sănătate din Carahasani s-au infectat neacordând asistență medicală. Infectarea s-a făcut comunitar. Același lucru a fost la Spitalul de Psihiatrie”, a dat exemplu Furtună.

Guvernul a alocat ieri 464 mii lei pentru acordarea indemnizațiilor unice de câte 16 mii lei persoanelor angajate în instituțiile de stat care au contractat infecția COVID-19 la locul de muncă, în perioada 8-31 martie. Banii au fost oferiți din donațiile care s-au adunat de la cetățeni și agenți economici pentru lupta cu coronavirusul.

Aprobat! Primii 29 de angajați ai statului care vor primi indemnizații de 16 mii de lei, după ce s-au infectat cu COVID-19 la locul de muncă

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.