Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova a stabilit că slujbele din noaptea Învierii Domnului se vor săvârși în biserici respectând cerințele Comisiei pentru Situații Excepționale. Sfânta Liturghie pascală va avea loc doar cu participarea preoților și a personalului bisericesc, care ajută la oficierea serviciilor divine.
Credincioşii sunt îndemnați să se roage de acasă, având posibilitatea să urmărească slujba praznicală la posturile TV și să o asculte la Radio. Mitropolia Moldovei permite instalarea sistemelor de sonorizare și video în biserici, pentru a putea transmite online liturghia pe rețele de socializare.
Fiecare parohie va coordona împreună cu administrația publică locală și Inspectoratul de Poliție din teritoriu modalitatea preluării Focului Sfânt și binecuvântarea prinoaselor din noaptea Învierii.
Mitropolia Moldovei propune câteva modalități pentru ca enoriașii să poată sfinți bucatele de Paști. Una dintre ele este binecuvântarea în curtea bisericii. Se propune ca enoriașii să intre câte trei, purtând obligatoriu măști de protecție și mănuși igienice și să respecte distanța socială.
Dacă localitatea este mică, preoții se pot deplasa pe la fiecare gospodărie pentru a sfinți bucatele și a duce Focul Haric. Cu această inițiativă a venit anterior preotul Ion Marian din satul Ratuș, raionul Criuleni.
Persoanelor în etate li se recomandă să evite ieșirea din casă, iar vecinii, rudele sau voluntarii din parohie să le ducă pachete cu bucate sfințite în noaptea Învierii Domnului.
„Vă îndemnăm să respectăm recomandările prevăzute în timpul stării de urgență. Să-i încurajăm pe cei păstoriți și să le transmitem bucuria Învierii Domnului”, se spune în mesajul Mitropoliei Moldovei.




































