O lucrătoare a laboratorului din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” s-a infectat de COVID-19. Femeia se ocupa nemijlocit de prelevarea lavajelor de la pacienți.
Directorul Spitalului „Toma Ciorbă”, Sergiu Vasiliță, anunță că lucrătorul a fost internat în spital, i-a fost făcut testul și acesta s-a dovedit a fi pozitiv. „Starea dumneaei este satisfăcătoare”, a menționat directorul.
Totodată, Sergiu Vasiliță susține că mai există probleme în acordarea asistenței medicale și în implementarea protocoalelor clinice elaborate. Directorul cere ca atunci când există frustrări în rândul personalului, la necesitate, să se facă testarea psihologică pentru angajații din sistem care sunt confirmați la COVID-19.
Directorul spune că alte dificultăți, la momentul de față, instituția nu are.




































