Premierul britanic Boris Johnson a fost externat astăzi din spitalul din Londra unde a fost tratat timp de o săptămână după ce a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus.
„Premierul a ieşit din spital pentru a continua convalescenţa la Chequers, reşedinţa sa din nord-vestul Londrei”, a precizat biroul său într-un comunicat, citat de Agerpres.
Totuşi, el nu-şi va relua imediat munca, la recomandările echipei medicale care s-a ocupat de sănătatea sa, se adaugă în comunicat.
Acum câteva zile, premierul britanic a fost internat în secția de terapie intensivă pentru că starea de sănătate a acestuia s-a înrăutățit brusc.




















