Președintele Igor Dodon susține că l-a sunat pe conducătorul Curții Constituționale pentru a se informa din prima sursă despre esența și consecințele juridice ale deciziei adoptate săptămâna trecută, prin care a fost suspendată legea pentru care și-a asumat răpunderea Guvernul. „Discuția s-a axat în special pe dimensiunea perspectivei asigurării sociale a sute de mii de concetățeni aflați în dificultate pe timp de epidemie”, explică Dodon ca răspuns la apelul public semnat de mai multe organizații neguvernamentale, care i-au cerut șefului statului să înceteze orice ingerință în activitatea CCM.
„Instituția prezidențială comunică actorilor politici care fac uz de arsenalul retorismului propagandistic faptul că șeful statului a discutat la telefon cu președintele Curții Constituționale, exclusiv după adoptarea de către magistrați a deciziei. Dialogul purtat cu președintele Înaltei Curți nu a vizat în niciun fel secretul deliberării. Or, legea prevede expres că decizia de suspendare a actului contestat se adoptă cu votul majorității simple. Deci, în lipsa acestor voturi era imposibilă adoptarea deciziei în cauză”, a argumentat Dodon.
Președintele mai spune că a anunțat public despre discușia cu Vladimir Țurcan „cu scopul oferirii clarității și speranței acelor categorii sociale, mediului de afaceri, precum și tuturor cetățenilor care așteaptă soluțiile oferite de legea suspendată”.
Președinția mai adaugă că Igor Dodon are un „dialog interinstituțional” și asta ar demonstra responsabilitatea preşedintelui în faţa naţiunii și dă asigurări că judecătorii Curții Constitușionale sunt independenți și nu sunt influențați la adoptarea deciziilor.
„Exprimăm speranța că spiritele politice vor fi readuse în făgașul interesului național și al necesităților reale ale cetățenilor. Or, anume depășirea consecințelor epidemiei și realizarea măsurilor de asigurare socială trebuie să consolideze toți actorii politici pe care îi încurajăm să renunțe la obiectivele cinice prin care dezavantajează cetățenii”, se mai spune într-un comunicat emis de Președinție.
Vedeți mai jos apelul pe care l-au făcut mai multe organizații neguvernamentale în adresa președintelui Dodon.
Apel public! Igor Dodon să înceteze orice ingerință în activitatea Curții Constituționale



































