Carantină pentru două săptămâni și la centrul de găzduire a persoanelor fără adăpost din Chișinău, după ce o femeie, care locuia la acest azil, a fost diagnosticată pozitiv cu noul coronavirus. Potrivit directorului instituției, femeia ar fi luat virusul zilele trecute, când a fost să-și vadă copii, în raionul Edineț. Chiar și așa, acesta dă asigurări că beneficiarii centrului sunt în afara oricărui pericol, pentru că femeia a fost izolată în toată această perioadă.
TATIANA BUCEARSCHI, ȘEFA DIRECȚIEI SĂNĂTATE, PRIMĂRIA CHIȘINĂU: „În această noapte, o persoană din izolator, a fost transferată cu semne de boală la centrul de triere unde s-a confirmat că este infectată cu COVID-19. Centrul, de astăzi, va fi plasat în carantină. Persoanele, care au avut contact cu doamna, o să fie testate”.
Am găsit poarta centrului deja încuiată și cu un afiș prin care se spune că instituția se află în strictă carantină. De la șeful centrului am aflat că femeia, în vârstă de 35 de ani, este originară din raionul Edineț. La mijlocul lunii trecute, aceasta a plecat să-și vadă cei trei copii. A revenit pe 8 aprilie, dar a fost izolată de ceilalți beneficiari.
DIRECTOR, CENTRU DE GĂZDUIRE ȘI ORIENTARE: „Aflându-se de pe data de 8, în carantină la noi, i s-a făcut febră. Medicul a verificat și s-a stabilit că avea 38 de grade. Am chemat ambulanța. A fost dusă la spital. În izolator la noi sunt reguli. 14 zile nu ieși”.
Directorul mai spune că persoanele cazate la centru sunt verificate de câteva ori pe zi dacă au sau nu febră.
DIRECTOR, CENTRU DE GĂZDUIRE ȘI ORIENTARE: „De astăzi, conform decizie Preturii, pe nimeni nu putem să primim și pe nimeni nu putem elibera. Câte persoane aveți în total? 50”.
Din prima zi a lui aprilie și până pe 15 mai, conform dispoziției primarului general, centrul urma să activeze și pe timp de noapte, dar și în weekend. Acum, după ce instituția și-a închis ușile timp de două săptămâni, nu este clar unde vor merge oamenii fără adăpost.




































