Deși autoritățile au promis salarii duble pentru personalul medical pe timp de epidemie, ajutorul material oferit, deocamdată, este cu mult mai mic. Asistentul medical de pe ambuilanță, Eugeniu Cebotari, care anterior a arătat într-un video cât de prost sunt echipați medicii, a dezvăluit ce adaos la salariu a ridicat în această lună.
Tânărul spune că a primit un ajutor de 1500 de lei și se arată indignat de această sumă, întrebând retoric dacă se merită să-și riște sănătatea pentru o astfel de remunerare pe timp de epidemie.
„Poftim şi acel adaos care ne-a fost promis, acel adaos despre care se vorbea din tot colțul. Pentru 1500 de lei am riscat cu viața în timpul gărzilor. Despre care dorință de a lucra mai poate fi vorba, despre care încurajare din partea statului mai putem vorbi? Sincer, nu mai am cuvinte”, a scris Eugeniu pe Facebook și a atașat și o captură care demonstrează câți bani a primit pe cardul de salariu.





































