Patru asistenți medicali și un șofer ai Substației de asistență medicală urgentă prespitalicească Căușeni au fost testați pozitiv la coronavirus. Stația este închisă de mai bine de 24 de ore, iar tot persoanalul medical a fost plasat în carantină.
Informația ne-a fost oferită de președintele raionului Căușeni, Nicolae Gorban, care a precizat că cele cinci perosane infectate sunt internate în diferite instituții medicale, unii în spitalul raional, iar alții la Chișinău, dar starea lor de sănătate este satisfăcătoare.
„Socot că este o procedură corectă să inchidem stația la carantină, să nu riscăm să infectăm tot efectivul”, a spus Gorban, solicitat de TV8.
Președintele raionului a dat asigurări că nu există probleme în deservirea cetățenilor, pentru că la chemări vin ambulanțele din alte substații din Anenii Noi, Căinari, Taraclia și chiar din satul Copanca unde este serviciu de medicină urgentă.




































