/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și copii întorși acasă. Rusia vrea să saboteze summitul de pace

Testele rapide, precum cele donate de Rusia, nu sunt recomandate pentru diagnosticarea COVID-19. ANSP: Sunt orientative

missing
17 aprilie 2020, ora 14:34


Teste rapide, precum cele donate de Federația Rusă Republicii Moldova, nu sunt recomandate pentru diagnosticarea coronavirusului de tip nou. Acestea sunt orientative a declarat Ala Halacu, șefa Direcției diagnostic de laborator în sănătate publică de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).

„Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă teste de biologie moleculară, care ne permit să detectăm virusul în perioada de incubare, ceea ce ne permite să izolăm și să tratăm pacienții. ANSP lucrează cu testele donate de către OMS, China și Spania”, a declarat Ala Halacu.

Șefa de la ANSP a spus că aceste teste sunt certificate și a făcut o comparație între testele de biologie moleculară și cele rapide.

„De exemplu testele din China au o precizie de cel puțin 85% și permit detecția la nivel a pacienților care sunt infectați cu COVID-19. Testele rapide sunt doar orientative. Ele pot să ne arate numai dacă pacientul a trecut sau nu prin boală. Pentru diagnostic sunt recomandate doar testele de biologie moleculară”, a spus Ala Halacu.

Potrivit ei, testele rapide se recomandă a fi utilizate mai târziu.

Pe 27 martie, Rusia a donat zece mii de teste pentru diagnosticarea de laborator a noului tip de coronavirus. „Aceste teste ne permit să obținem rezultatul în decurs de două-patru ore”, spunea atunci președintele Igor Dodon.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram