Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, i-a propus Partidului Democrat să se întâlnească mâine dimineață pentru a vorbi despre riscurile legate de Acordul de împrumut din Rusia, care urmează să fie discutat mâine în Parlament.
„Pornind de la riscurile majore pe care le comportă ratificarea în forma actuală a Acordului de împrumut cu Federația Rusă, invit conducerea sau toată fracțiunea Partidului Democrat la o întâlnire mâine, 23 aprilie, la ora 9.00 sau la altă oră convenabilă, pentru a discuta aceste riscuri și necesitatea modificării Acordului de împrumut înainte de a fi votat de Parlament”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.
Politiciana spune că PAS este extrem de îngrijorat de consecințele pe care le poate avea ratificarea Acordului în forma actuală pentru datoria externă a țării.
Amintim că după ce Guvernul a aprobat Acordul de împrumut rusesc, documentul a provocat discuții aprinse în societate. Mai ales una dintre prevederile acordului care se referă la responsabilitatea Moldovei de a achita împrumuturi ale unor întreprinderi private făcute în băncile rusești.




































