Președintele Partidului Platforma DA (PPDA), Andrei Năstase, susține că imediat ce se va finaliza pandemia de coronavirus, el și partidul pe care-l reprezintă vor iniția procedura de demitere a Guvernului Chicu și vor organiza un nou val de proteste.
„Vom demara activitățile de demitere a acestui Guvern, imediat ce vom scăpa de această ciumă, această epidemie și, bineînțeles, vom recurge la cel mai democratic și cel mai eficient deocamdată în Republica Moldova mijloc al societății civile – protestul”, a declarat Năstase la emisiunea „Puterea a Patra” de la N4.
Cabinetul de Miniștri poate fi demis prin moțiune de cenzură. Acesta poate fi inițiată de cel puțin 1/4 din numărul total al deputaților aleși. În plenul Parlamentului, aceasta poate să treacă, dacă este votată de majoritatea deputaților prezenți în sală. În cazul actualului Legislativ, deputații din fracțiunile Partidului Socialiștilor și Partidului Demeocrat dețin majoritate parlamentară.
Andrei Năstase și-a anunțat acum aproximativ două luni intenția de a candida la viitoarele alegeri prezidențiale, care vor avea loc în toamnă.




































