Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1694: Ochii pe Moldova, blackout la Kiev și lovituri în Rusia. Zelenski dezvăluie amenințarea lui Trump

„Pro Moldova” contestă la Curtea Constituțională Acordul de finanțare din Federația Rusă

curtea-constitutionala-ccm-2
23 aprilie 2020, ora 09:19

Grupul parlamentar „Pro Moldova” contestă la Curtea Consituțională Acordul de finanțare din Federația Rusă. Deputații consideră că documentul prevede condiții „draconice” și se arată îngrijorați de faptul că a fost semnat fără negocieri. Sergiu Sîrbu a mers în această dimineață la Curte, pentru a înregistra sesizarea.

„Am constatat mai multe încălcări grave al Constituției la semnarea acestui Acord. Practic nu au existat negocieri, Guvernul a luat act de proiectul de Acord, a inițiat negocierile și a aprobat semnarea prin același act, negocieri nu au existat practic”, a spus deputatul Sergiu Sîrbu într-o intervenție live pe Facebook.

Deputatul susține că la ședința de azi a Parlamentului, grupul „Pro Moldova” va face tot posibilul pentru a împiedica votarea acestui document.

„Parlamentul urmează să voteze în două lecturi acest Acord care are niște condiții absolut draconice după noi, inegale: 1. favorizează companiile rusești, litigii în caz de neconcordanță ale acestui Acord nu vor putea fi soluționate în arbitrajele internaționale, iar vestitul articol 7, punctul 2 prevede că creditele terțelor persoane private în entitățile bancare ale Federației Ruse sunt garanția Federației Ruse și cu acordul părții moldave pot deveni datorie de stat. Frauda bancară și miliardul probabil ni se va părea floare la ureche”, a subliniat Sîrbu.

„Pro Moldova” cere ca contestația să fie examinată în regim de urgență.

„Considerăm că astfel de interese nu au ce căuta în astfel de Acorduri de finanțare, astfel de angajamente financiare, pentru că contravin intereselor RM și Constituției, astfel acest Acord urmează a fi verificat la constituționalitate până la intarea în vigoare. Avem nevoie de finanțare dar finanțare în condiții transparente, în condiții egale de piață, să nu trebuiască nepoții sau strănepoții să fie datori”, a mai spus deputatul „Pro Moldova” Sergiu Sîrbu.

Amintim că Guvernul urmează să acceseze un credit de 200 de milioane de euro din Federația Rusă. Acordul a fost semnat vineri de Andrei Neguță, iar marți documentul a fost ratificat de Guvern.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Ucraina a acceptat să crească debitul de apă deversat în Nistru. Vasile Tofan: „Soluțiile trebuie căutate împreună”
Ucraina a acceptat să crească debitul de apă deversat în Nistru. Vasile Tofan: „Soluțiile trebuie căutate împreună”
/PROMO/ Premieră la TV8: Celebrul serial turcesc „Iubire interzisă”, difuzat de luni, 19 octombrie
/PROMO/ Premieră la TV8: Celebrul serial turcesc „Iubire interzisă”, difuzat de luni, 19 octombrie
Horoscop 15 octombrie 2026 de la ChatGPT: Fecioarele evită o greșeală, Scorpionii rup o colaborare, iar Gemenii au idei noi
Horoscop 15 octombrie 2026 de la ChatGPT: Fecioarele evită o greșeală, Scorpionii rup o colaborare, iar Gemenii au idei noi
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Yandex, cu milioane câștigate și venituri zero declarate la Chișinău. Bolea: E monitorizată de structurile de forță
/VIDEO/ Yandex, cu milioane câștigate și venituri zero declarate la Chișinău. Bolea: E monitorizată de structurile de forță

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente