Ministerul Afacerilor Interne din Rusia i-a înaintat învinuire în absență politicianului moldovean, liderului „Partidului Nostru, Renato Usatîi. Acesta este acuzat de organizarea unui grup infracțional în dosarul referitor la retragerea din Federația rusă, printr-o bancă moldovenească, a peste 500 de miliarde de ruble rusești. Declarația a fost făcută de reprezentanta oficială a Ministerului rus de Interne, Irina Volk, pentru tass.ru.
Potrivit datelor ministerului rusesc, organizatorii schemei infracționae a fost fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, căruia, la fel, i-au fost înaintată acuzația în lipsa acestuia în același dosar penal.
Ancheta susține că în anii 2013-2014 membrii unei grupări infracționale internaționale au efectuat o operațiune valutară ilegală și au scos din Federația Rusă, printr-o bancă moldovenească, peste 500 de miliarde de ruble rusești. Mijloacele bănești, obținute din aceste tranzacții, au fost defalcate din conturile corespondente ale băncilor rusești în BC „Moldindconbank” prin hotărâri ale unor judecătorii din Moldova în favoarea unor persoane juridice străine. Ulterior, mijloacele au fost transferate în bănci străine, pe conturile clienților grupului infracțional, preponderent în țări din Europa, scrie sursa citată.




































