TV8 a făcut o radiografie a declarațiilor de venit depuse de deputații aflați în prezidiul Parlamentului pentru anul 2019.
Președinta Legislativului, Zinaida Greceanîi a primit anul trecut un salariu de 149 de mii de lei și o compensație de 12 mii de lei de la Parlament, iar alte 135 de mii de lei le-a primit ca pensie, ceea ce ar însemna câte 11 mii de lei pe lună.
De la Casa Națională de Asigurări Sociale, Zinaida Greceanîi a încasat și o alocație nominală în mărime de 6000 de lei.
Familia Greceanîi are o casă de 237 de metri pătrați în valoare de peste un milion de lei. Din 2011 și 2015 familia deține două mașini, însă acestea sunt vechi și ar valora puțin.
Batrîncea și-a cumpărat apartament
Colegul său de partid, videpreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a avut un salariu de 165 de mii de lei și a mai primit indemnizații de 52 de mii de lei de la Parlament.
Anul trecut, socialistul și-a vândut cota parte pe care o avea într-un apartament cu 20 de mii de euro și și-a cumpărat un imobil cu 890 de mii de lei, dar deputatul nu indică suprafața apartamentului achiziționat. În declarația anterioară de avere, Batrîncea a indicat o treime cotă parte într-un apartament de 90 de metri pătrați pe care l-a moștenit în 2016.
În 2019, familia Batrîncea a luat un credit de jumătate de milion de lei de la bancă pe care trebuie să-i întoarcă în 10 ani.
Babuc a fondat un ONG
Vicepreședinta Parlamentului, Monica Babuc, a declarat un salariu de 277 mii lei de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, pe care l-a condus în perioada guvernării democraților și 135 de mii de lei salariu și alte 83 de mii de lei compensații de la Parlament.
Monica Babuc are în proprietate 7 terenuri în extravilan pe care le-a primit moștenire și un teren în intravilan primit prin donație. Din 2003, familia Babuc are un apartament de 37 de metri pătrați, iar de anul trecut a obținut un apartament de 79 metri pătrați, după ce două persoane i-au donat cotele părți pe care le aveau în imobil împreună cu soțul deputatei.
În 2017, Babuc a obținut și o casă, tot prin donație. Soțul acesteia are un autoturism de model „Ford Focus”, luat în folosință din 2018 și are în proprietate o mașină din 1999 de marca „Chrysler”.
În declarația de avere și interese personale pentru 2019, Monica Babuc precizează că a fondat în luna decembrie o asociație obștească cu denumirea „Patrimonica”.
Popșoi face doctoratul în Milano
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Mihai Popșoi, care reprezintă fracțiunea în prezidiul Parlamentului, a încasat în 2019 un salariu de 128 mii lei de la Parlament. Alte 52 de mii de lei le-a obținut de la Asociația pentru Politică Externă, unde a activat anterior, iar soția sa a câștigat 345 de mii de lei de la Oficiul Ambasadei Olandei.
Deputatul PAS a primit anul trecut și o bursă de 10 mii de euro de la Universitatea din Milano unde face doctoratul.
Popșoi are din 2012 un apartament de 29 de metri pătrați, iar în 2016 și-a cumpărat un imobil mai mare, de 65 de metri pătrați, pentru care a plătit 405 mii lei. Acesta mai deține o casă pe care a moștenit-o în 2006, care ar valora 122 mii lei.
Anul trecut, deputatul și-a cumpărat o mașină de model „Toyota Auris” pentru care a plătit 11 mii de euro, iar din 2015 mai are o „Toyota Corolla”.
Familia Popșoi are economii în conturi bancare de circa 170 de mii de lei și 4000 de euro.
Veniturile lui Slusari din afacere
Vicepreședintele Parlamentului din partea Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, a avut un salariu de 128 de mii de lei și compensații și indemnizații de 40 de mii de lei de la Parlament.
Anul trecut, Slusari a obținut profit și din activitatea companiei „Rural Asig” pe care a fondat-o și care activează în domeniul asigurărilor pentru fermieri. Slusari a încasat dividente de 212 mii lei de la „Rural Asig”.
În 2012, Alexandru Slusari a investit 850 de mii de lei într-un apartament de 113 metri pătrați și mai deține jumătate cotă parte într-un alt apartament de 45 de metri pătrați.




































