Chișinăul a adresat astăzi un demers către Organizația Mondială a Sănătății prin care a cerut reprezentanților să efectueze o vizită în regiunea transnistreană pentru a se informa la fața locului despre „realitățile crizei pandemice” provocate de COVID-19.
Solicitarea vine după ce reprezentantul politic în procesul de reglementare a conflictului transnistrean din partea Chișinăului, Cristina Lesnic, a cerut convocarea în regim de urgență a reuniunii în formatul 5+2, pentru a se putea interveni în legătură cu starea de urgență, în regiunea transnistreană, dar OSCE a anunțat că ședința nu va avea loc.
„Autoizolarea regiunii transnistrene sub pretextul pandemiei, împiedicarea liberii circulații şi a accesului la asistența medicală de urgență, precum şi denaturarea informațiilor privind situația reală în privința cetățenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană constituie încălcări grave ale drepturilor omului”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
În acest context, Chișinăul insistă asupra necesității convocării în regim de urgență a ședinței formatului 5+2 și solicită mediatorilor și observatorilor să-și revizuiască poziția în această privință.




































