După criza provocată de pandemie, economia Republicii Moldova și-ar putea reveni în decurs de trei – patru ani, iar asta înseamnă că autoritățile nu vor fi în stare să ramburseze banii prevăzuți în Acordul de împrumut cu Federația Rusă. De această părere sunt experții Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”.
„Economia națională a Republicii Moldova intră în recesiune economică pe o perioadă de cel puțin trei-patru ani, ceea ce înseamnă că va fi destul de dificil, ori chiar imposibil, țării noastre să-și onoreze la timp, începând cu anul 2021, obligațiunile privind rambursarea banilor conform graficului stabilit în Acord”, spun experții.
Aceștia au informat membrii Curții Constituționale că acest fapt poate genera probleme economice-financiare grave pentru Republica Moldova, inclusiv cedarea activelor întreprinderilor strategice ale țării.
De asemenea, experții au menționat că Fondul Monetar Internațional (FMI) și-a modificat prognoza de creștere economică a Republicii Moldova, de la +3,8% creștere a Produsului Intern Brut (PIB), la cel puțin -3% scădere.
Produsul Intern Brut reprezintă valoarea de piață a tuturor bunurilor și serviciilor din cadrul granițelor unei țari dintr-o anumită perioadă de timp, inclusiv producția companiilor străine care își desfășoară activitatea pe teritoriul țării, dar exclusiv producția companiilor autohtone în afara țării.





















