Un copil de opt ani, care suferea de autism, a fost găsit fără suflare după ce a dispărut de acasă. Tragedia s-a produs aseară, în satul Stepanovca, raionul Drochia. Băiatul i a ieșit din curte, în timp ce părinții și fratele său mai mic erau pe afară. După un șir de căutări, oamenii l-au găsit înecat în râul Cubolta, la jumătate de kilometru de casă. Vă avertizăm că urmează detalii ce vă pot afecta emoțional.
VLADIMIR POTOȚCHII, bunicul băiatului decedat: „El tot timpul alerga prin ogradă, tot timpul avem porțile încuiate, iar peste gard nu a sărit niciodată. O fetiță care se juca cu bicicleta ne-a spus că băiatul a alergat în vale. Când am mers pe punte l-am văzut deasupra apei. Acolo nu e adânc, apa e până la genunchi. L-am scos, am început să-i facem respirație artificială, am chemat ambulanța, care a venit peste 20 de minute, dar el era deja mort”.
Sătenii spun că părinții băiatului aveau mare grijă de copil și-l păzeau ca pe ochii din cap.
„Sunt foarte bravi, au avut mare grijă de băiat. Noi l-am căutat tot satul. Am fost și la iaz, dar nu am reușit”.
VERA CUTRANI, primarul comunei Moara de Piatră: „Nu am mai avut așa caz în sat. E o familie liniștită, grijulie, aveau mare grijă de copil. Tare mult au suferit și au cheltuit mulți bani pentru tratament, undeva 5 mii pe lună, undeva 500 de lei pe zi, plăteau și se duceau cu el. Băiatul nu vorbea, nu reacționa”.
VERA GURIN, asistentă socială: „Se află la evidența Serviciului Asistență Socială. Au beneficiat acum de sprijin familial, să monteze două geamuri, ne gândeam să-i mai ajutăm puțin. Eu nu pot să mă exprim. Au avut atâta durere și dragoste de copil, atât de mult au luptat, nu toate familiile pot să lupte așa. Ei avea grijă de copil, îl duceau de mână. Nu știu cum l-au scăpat, ce s-a întâmplat”.




































